Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în noiembrie 2022, de 1,28 milioane persoane, cu circa 15.000 mai multe decât erau la începutul anului trecut.
Din numărul total, 818.217 angajaţi lucrau în administraţia publică centrală, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.
În rândul angajaţilor din administraţia publică centrală, 602.622 sunt în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat, aproape jumătate din ei (294.207) aparţinând Ministerului Educaţiei.
Pe locurile următoare se află Ministerul Afacerilor Interne cu 125.370 angajaţi, Ministerul Apărării Naţionale cu 74.276, Ministerul Finanţelor cu 24.861 şi Ministerul Sănătăţii cu 18.270 angajaţi.
De asemenea, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale sunt angajate 8.279 persoane, iar în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj alte 43.980 persoane.
În instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau în noiembrie 2022 un număr de 163.336 posturi ocupate.
Numărul de bugetari din administraţia publică locală se ridica la 461.786 persoane, 60% dintre aceştia lucrând în instituţii finanţate integral din bugetele locale, inclusiv creşe şi grădiniţe.
Alte 180.080 de persoane sunt angajate în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii, 80% fiind în unităţi sanitare din reţeaua sanitară a autorităţilor locale.