România are în 2023 schimburi comerciale cu Kazahstan în valoare de 3 miliarde dolari

România şi Kazahstan au un istoric de peste 30 de ani de relaţii diplomatice, iar colaborarea dintre cele două ţări se consolidează în ultimii ani tot mai mult. Kazahstan devine în timp un partener cheie din Asia Centrală, mai ales după intrarea companiei KazMunayGaz (KMG) pe piaţa locală.

Kazahstan, cea mai importantă economie din Asia Centrală, are un PIB de 262 miliarde de dolari anul trecut, cu exporturi în valoare de 78 mld. dolari şi resurse bogate de petrol şi gaze, uraniu, aluminiu, zinc sau cupru,  conform datelor publicate de Banca Mondială. Cu o populaţie de 19,8 milioane de persoane, Kazahstan are un PIB per capita de 13.232 dolari.

Din anul 2000, Kazahstan are o creştere economică semnificativă până în 2007, cu 10%, însă în ultimul deceniu acest avans s-a redus la sub 4%, arată aceiaşi sursă. Ca nivel de trai, salariul minim pe economie este de 154 de euro lunar, de aproape trei ori mai mic decât în România.

România are schimburi comer­ciale cu Kazahstanul în valoare de puţin peste 3 miliarde de dolari anul trecut, în scădere cu 10% faţă de anul anterior, potrivit datelor transmise către ZF de oficialii Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE).

Balanţa schimburilor comerciale este net în favoarea Republicii Kazahstan, cu importuri realizate de  România de 2,95 mld. dolari la finalul anului trecut şi de 1,7 mld. dolari în primele opt luni ale acestui an.

Peste 99% din importurile din Kazahstan sunt reprezentate de produse petroliere

Nivelul schimburilor comerciale de anul trecut este similar cu cel din 2012, când se înregistrau tot puţin peste 3 mld. dolari. Ulterior, valoarea schimburilor comerciale între cele două ţări scad până la un minim de 975 mil. dolari în anul 2016, arată aceiaşi sursă. Tot o scădere a fost consemnată şi în anul 2020, pe fondul pandemiei de Covid-19, când valoarea schimburilor comerciale dintre cele două state a fost în scădere la 1,3 miliarde de dolari, faţă de 1,9 miliarde de dolari anul anterior.

Cel mai  mare nivel al schimburilor comerciale a fost atins însă în 2022, când s-a ajuns la un nivel record de 3,4 miliarde de dolari, scrie ZF.

„Kazahstan reprezintă pentru România la 31 august anul acesta  a 61-a piaţă de export (pondere 0,11%), a 15-a piaţă de import (pondere 1,99%) şi al 6-lea partener comercial generator de deficit comercial”, transmit către ZF  oficialii Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE).

Preluarea Rompetrol este o mișcare strategică pentru consolidarea sectorului energetic şi extinderea prezenţei în Europa, dar şi un factor de stabilitate în asigurarea aprovizionării cu ţiţei şi produse petroliere, după cum declarau anterior oficiali ai KMG International.

Kazahstan continuă să îşi consolideze poziţia în  Uniunea Europeană, unde exportă peste 70% din ţiţei. Pentru acest an  Kazahstan estimează o producţie totală de de 88,4 milioane de tone de ţiţei, iar din 2026 ţinteşte depăşirea pragului de 100 de milioane de tone de ţiţei pe fondul implementării unor proiecte majore de investiţii.

Exit mobile version