- Rata anuală a inflației ajunge la 7,2% în februarie, de la 7,4% în luna precedentă.
- La finalul anului trecut, inflația era de 6,7%.
- Prețurile mărfurilor alimentare cresc cu 4,48%, iar al celor nealimentare cu 7,82%.
Rata anuală a inflației scade subtil în februarie, la 7,2%, de la 7,4% în prima lună din an, potrivit INS. În decembrie 2023, inflația era de 6,7%. Rata inflației de la începutul anului, comparație între februarie 2023/februarie 2024, este de 1,9%.
Mugur Isărescu, guvernator BNR, declara în februarie că ia în calcul reducerea dobânzii-cheie după două luni consecutive de scădere a ratei inflației.
În categoria serviciilor, cele mai mari creșteri de preț au avut serviciile poștale, cu 26,64%. Urmează utilitățile, servicii de apă ,canal și salubritate, cu 18,74%. Serviciile medicale au prețuri cu 14,32% mai mari.
La mărfuri alimentare: prețuri mai mari cu 13,37% la conservele din fructe, cel mai mare avans. Peștele proaspăt (11,53%) și carnea de vită (11,09%) urmează pe listă. Băuturi: berea e cu 11,86% mai scumpă, vinul are o creștere de preț de 9,18%.
Sunt și produse care se vând cu bani mai puțini. Făina are cea mai mare scădere de preț: 29,99%.
Cum evoluează prețurile în februarie, față de luna precedentă
Prețurile de consum cresc cu 0,81% în februarie, față de luna precedentă. 0,73% cu plus la mărfuri alimentare și creșteri de 0,78%, respectiv 0,89% la servicii și mărfuri nealimentare.
Prețul combustibililor crește cu 1,94%. E mai bine cu avionul, însă. Prețurile din sectorul transportului aerian scad cu 17,4%.
În calculul inflației pentru energie electrică şi gaze se iau în considerare prețurile plafonate prin O.U.G. nr. 27/2022.
Cum evoluează inflația în alte state
Ieri au fost publicate și datele legate de inflația în SUA, pentru februarie. Indicele prețurilor de consum urcă la 3,2%, de la 3,1% în ianuarie. Anterior, economiștii americani estimau că inflația va stagna la nivelul din luna predecentă.
Și Germania, principalul partener economic al României, publică datele pe inflație. Ajunge la 2,5% în februarie, de la 2,9% în prima lună din an.