Proiectele fotovoltaice avizate doar anul acesta se ridică la o valoare de piaţă de peste 2 miliarde de euro, energia solară fiind cu siguranţă senzaţia sectorului energetic în 2022, informează Ziarul financiar.
Anul 2022 poate fi considerat anul soarelui în energie în contextul în care doar în această perioadă au primit avize tehnice de racordare la reţea proiecte cu o capacitate de circa 2.800 MW, dublu faţă de tot ce este instalat în acest moment în sector. De altfel, specialiştii din piaţă afirmă că primele sute de megawaţi noi care se vor conecta la sistem anul acesta vin tot din proiectele solare.
Restul pieţei însă este aproape îngheţată, investitorii în energia eoliană fiind reticenţi odată cu schimbările legislative, iar cei din zona convenţională fiind absenţi din zona de investiţii noi de decenii.
Ultimul greu intrat în hora solară este chiar OMV Petrom prin intermediul unor proiecte care vor fi dezvoltate alături de Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător local de energie din cărbuni. Proiectele vor fi deţinute în participaţii egale şi vor intra în sistem în 2024.
„Ne-am propus ca până în 2030 să punem în funcţiune o capacitate mai mare de 1 GW de energie din surse regenerabile, inclusiv prin parteneriate. Prin asocierea cu CE Oltenia progresăm semnificativ spre acest obiectiv şi împreună contribuim la tranziţia energetică a României“, a spus Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de gaze şi energie. Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Işalniţa, Tismana, Roşia şi Rovinari, pe amplasamente ale unor foste exploatări miniere operate de CE Oltenia.
Proiectele vor avea o capacitate instalată de 450 MW şi presupun investiţii de 400 de milioane de euro. Circa 70% din sume vin din Fondul de Modernizare, iar proiectele vor fi deţinute în proporţii egale de cei doi parteneri.
Pentru OMV Petrom acesta este cel de-al doilea pariu pe piaţa de energie verde, primul fiind realizat în 2010, când compania de petrol şi gaze a achiziţionat un proiect eolian de 45 MW.
Ulterior, OMV Petrom a vândut proiectul eolian, în 2017 compania spunând că doreşte să se concentreze pe activitatea sa de bază. În acest moment însă, OMV Petrom este al patrulea cel mai mare producător de energie din România prin intermediul centralei pe gaze de 860 MW de la Brazi, pusă în funcţiune în 2012.
La rândul său, Daniel Burlan, preşedinte al directoratului CE Oltenia, a precizat că producătorul trebuie să îşi adapteze strategia de dezvoltare la noile tendinţe şi cerinţe care vizează decarbonarea sistemului energetic.
Intrarea OMV Petrom şi CE Oltenia pe piaţa energiei solare vine într-un moment de graţie al sectorului, aducând însă şi o confirmare a potenţialului pe care această piaţă îl are.