Niciun dosar din programul Rabla nu a fost încă aprobat. Ministrul Mediului oferă explicații

Niciuna dintre solicitările depuse în acest an în cadrul programelor Rabla și Rabla Plus nu a fost încă aprobată, a declarat marți, la Digi24, Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, care a precizat că procedura este foarte birocratică.

AFM nu a aprobat până acum niciun dosar. Săptămâna aceasta intră în comitetul de aprobare primele dosare, care au fost depuse după deschiderea programului. Am solicitat ca săptămânal cel puțin 200 de dosare să fie aprobate, astfel încât programul să pornească. Comitetele de aprobare nu sunt organziate pentru că au venit foarte multe dosare din 2020. Nici măcar acelea nu au fost terminate. Am cerut conducerii AFM să simplifice, să elimine direcțiile care nu au contribuție în aprobarea dosarelor”, a spus ministrul.

De anul trecut mai sunt cîteva sute de dosare de aprobat, iar în acest an au fost depuse cîteva mii, a spus ministrul.

Exit mobile version