Ministrul Nazare: Obiectivul nu este să menţinem ratingul la o clasă deasupra junk. Nu este supravieţuirea, ci obiectivul este să creştem

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, consideră că agențiile de rating reacționează pozitiv la pachetul de ajustare fiscală implementat de România, fapt confirmat de apetitului investitorilor pentru emisiunea de eurobonduri din 9 iulie.

Deși Nazare afirmă că pericolul imediat este depășit, el subliniază că nu există o garanție și că pentru a schimba trendul, măsurile trebuie să fie consistente pe termen lung.

Ce spune Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor?

„Am securizat situaţia României în privinţa primei analize. Când spun acest lucru, înseamnă că pericolul nu a trecut. Cel imediat a trecut. Nu există o garanţie. Mergem în direcţia bună, dar fără o consistenţă suficient de lungă în timp, nu putem schimba trendul. Obiectivul nu este să menţinem ratingul la o clasă deasupra junk. Nu este supravieţuirea, ci obiectivul este să creştem. Cu cât creşte ratingul, cu atât scad costurile de finanţare. Ca atare, obiectivul este să creştem ratingul. Nu e un obiectiv pe care îl putem seta pentru această etapă. Am eliminat pericolul imediat, dar trebuie să continuăm cu măsuri credibile în continuare. Agenţiile de rating fac permanent vizite.

Avem în vedere listarea companiilor, dar modul în care se va face – tipul, care vor fi companiile – sunt lucruri pe care trebuie să le stabilim înainte de a trece mai departe prin PNRR. Fără adoptarea pachetului 1 nu era posibilă renegocierea PNRR. Avem o echipă a PNRR la Bucureşti, discuţiile vor continua, doar aşa vom putea securiza tranşele.

În momentul în care se vor încheia discuţiile pe renegociere – atât ca sume, cât şi ca tipuri – vom avea o perspectivă clară asupra a ceea ce va fi listingul final de jaloane şi ţinte. Şi de atunci vom începe analiza şi planul pe ce listări vrem să facem. Ce vreau să vă asigur este că intenţia statului român rămâne. Este foarte bine să fim activi, dar care anume vor fi companiile şi proporţiile nu le vom putea definitiva decât atunci când se încheie negocierile”, spune el.

Exit mobile version