Marea Britanie şi economiile din zona euro vor intra probabil în recesiune anul viitor. SUA ar putea scăpa la limită

banii

Morgan Stanley, una dintre cele mai importante bănci din lume, vine cu veşti proaste: SUA ar putea ocoli recesiunea în 2023, Europa nu este la fel de norocoasă.

Marea Britanie şi economiile din zona euro vor intra probabil în recesiune anul viitor, potrivit Morgan Stanley, dar Statele Unite ar putea scăpa la limită datorită unei pieţe a locurilor de muncă rezistente, scrie Reuters.

În acelaşi timp, aşteptata redeschidere a Chinei după aproape trei ani de restricţii COVID-19 ar urma să conducă o redresare a economiei şi a altor pieţe emergente din Asia, au declarat analiştii băncii de investiţii într-o serie de rapoarte.

“Riscurile sunt în sensul scăderii”, se arată în rapoarte, care estimează că economia mondială va creşte cu 2,2% anul viitor, mai puţin decât cea mai recentă estimare de creştere, de 2,7%, a Fondului Monetar Internaţional.

Anul viitor, Morgan Stanley prevede o divizare accentuată între economiile dezvoltate “în recesiune sau aproape de recesiune”, în timp ce economiile emergente “îşi vor reveni modest”, dar a precizat că o redresare globală globală va rămâne probabil incertă. Economia Chinei a fost prognozată să crească cu 5% în 2023, depăşind creşterea medie de 3,7% aşteptată pentru pieţele emergente, în timp ce creşterea medie în Grupul celor 10 ţări dezvoltate a fost prognozată la doar 0,3%.

Băncile centrale din întreaga lume au majorat ratele dobânzilor în acest an pentru a limita inflaţia galopantă, iar în Statele Unite, Morgan Stanley a prezis că Rezerva Federală va menţine ratele ridicate în 2023, deoarece inflaţia rămâne puternică după ce a atins un nivel maxim în trimestrul al patrulea al acestui an.

“Economia americană evită de puţin recesiunea în 2023, dar aterizarea nu se simte atât de moale, deoarece creşterea numărului de locuri de muncă încetineşte semnificativ şi rata şomajului continuă să crească”, se arată în raport, care prevede o expansiune de 0,5% anul viitor.

“Efectul cumulativ al politicii restrictive din 2023 se răsfrânge în 2024, rezultând doi ani foarte slabi”, a adăugat raportul.

De asemenea, la nivel global, vârful inflaţiei ar trebui să vină în trimestrul curent, au spus analiştii, “cu dezinflaţia conducând naraţiunea anul viitor”.

Inflaţia de bază din SUA ar urma să scadă la 2,9% la sfârşitul anului 2023, iar inflaţia globală la 1,9%.

Creşterea în Asia va scădea la 3,4% în semestrul I23, înainte de a se redresa la 4,6% în semestrul II23, alimentată de cererea internă.

Acţiunile din ţările emergente şi din Japonia vor înregistra performanţe superioare, iar acţiunile din SUA vor rămâne în urmă.

Exit mobile version