Oferta publică iniţială (IPO) a producătorului de energie electrică Hidroelectrica ar putea fi mai mică decât se estimase iniţial şi nu va avea loc până în martie sau aprilie anul viitor, spune acţionarul Fondul Proprietatea (FP), potrivit agenţiei de ştiri Reuters.
Fondul deţine un pachet de 19,94% din totalul acţiunilor Hidroelectrica, cel mai mare producător local de energie electrică şi cea mai profitabilă companie din portofoliul statului român, primind recent acordul guvernului pentru IPO.
Zilele trecute, Franklin Templeton International, administratorul Fondului, a anunţat adăugarea unor noi puncte pe ordinea de zi a Adunărilor Generale Ordinară şi Extraordinară ale Acţionarilor FP (AGOA şi AGEA) din 15 noiembrie, respectiv listarea acţiunilor deţinute de Fond la Hidroelectrica exclusiv la Bursa de Valori Bucureşti. De asemenea, acţionarii vor vota aprobarea unui dividend special în termeni de trei luni de la vânzarea acţiunilor deţinute de FP. Conform Reuters, Franklin Templeton spune să planurile de listare a 15% până la 20% din Hidroelectrica, care ar rezulta într-o evaluare de maximum 12,6 mld. lei pentru producătorul de energie, ar putea fi actualizate în jos dacă guvernul român continuă să se împotrivească unei listări duale la Bucureşti şi Londra.
„Există semne de întrebare cu privire la abilitatea de a vinde 15% din Hidroelectrica într-o singură listare locală. Pentru a completa un IPO la BVB, acordul trebuie redus cu 1 miliard de euro până la 1,5 miliarde de euro (echivalentul a 4,9 până la 7,4 mld. lei – n. red.)“, spune Marius Dan, deputy CEO al Franklin Templeton.
Guvernul vrea ca listarea să aibă loc exclusiv la BVB pentru a îmbunătăţi lichiditatea de pe piaţa locală, IPO-ul neincluzând însă vânzarea acţiunilor deţinute de statul român.
Marius Dan adaugă că FP intenţionează să se întâlnească în următoarele săptămâni cu premierul Nicolae Ciucă şi liderii coaliţiei de guvernare pentru a le prezenta recomandarea consorţiului său de bănci, anume listarea pe două pieţe, într-un efort de atragere a unui număr mai mare de investitori.
„Chiar dacă vorbim despre o listare exclusiv la Bucureşti, suntem determinaţi să continuăm procesul şi să îl finalizăm cât mai repede posibil. Acestea fiind spuse, nu putem vinde Hidroelectrica cu orice preţ“, a declarat reprezentantul Franklin Templeton.
Totodată, el spune că liderii Fondului se vor întâlni în următoarele două-trei săptămâni pentru a discuta detaliile IPO-ului.
„Vom încerca să completăm listarea Hidroelectrica cât mai repede cu putinţă, însă după cum se vede astăzi, perioada optimă pare să fie în martie-aprilie 2023“, susţine Marius Dan, adăugând că FP plănuieşte să finalizeze IPO-ul producătorului de sare Salrom până în mai 2023.