Japonia a anunţat că va elibera în mare, în acest an, peste un milion de tone de apă contaminată de la centrala nucleară de la Fukushima. După tratare, nivelul celor mai multe particule radioactive respectă standardul naţional, a precizat operatorul, potrivit BBC.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) spune că operaţiunea este sigură, dar ţările vecine şi-au exprimat îngrijorarea. Dezastrul de la Fukushima din 2011 a fost cel mai grav accident nuclear de la Cernobîl încoace.
Dezafectarea centralei a început deja, dar ar putea dura patru decenii. În fiecare zi, centrala produce 100 de metri cubi de apă contaminată, care este un amestec de apă subterană, apă de mare şi apă folosită pentru a menţine reactoarele la rece. Aceasta este apoi filtrată şi depozitată în rezervoare. Problema este că spaţiul de depozitare se epuizează şi experţii trebuie să găsească o soluţie.
Apa de la Fukushima este filtrată pentru majoritatea izotopilor radioactivi, dar nivelul de tritiu este peste standardul naţional, a anunţat operatorul Tepco. Experţii spun că tritiul este foarte greu de eliminat din apă şi că este dăunător pentru oameni doar în doze mari.
Totuşi, pescarii din zonă sunt îngrijoraţi de planul de eliberare a apei nucleare. De asemenea, ţările vecine se opun soluţiei, care a fost aprobată de guvernul japonez în 2021. Forumul Insulelor din Pacific a criticat Japonia pentru lipsa de transparenţă.
„Popoarele din Pacific sunt popoare de coastă, iar oceanul continuă să fie o parte integrantă a modului lor de viaţă de subzistenţă. Japonia încalcă angajamentul la care liderii lor au ajuns atunci când am organizat summitul nostru la nivel înalt în 2021. S-a convenit că vom avea acces la toate dovezile ştiinţifice independente şi verificabile înainte ca această descărcare să aibă loc. Din păcate, Japonia nu a cooperat”, a declarat secretarul general al Forumului, Henry Puna, pentru site-ul de ştiri Stuff.
Nord-estul Japoniei a fost zguduit de un cutremur cu magnitudinea 9,0 pe 11 martie 2011, care a declanşat apoi un tsunami uriaş. Valurile au lovit centrala nucleară Fukushima Daiichi, inundând trei reactoare şi declanşând un dezastru major.
Autorităţile au instituit o zonă de excludere, care s-a extins din ce în ce mai mult pe măsură ce radiaţiile s-au scurs din centrală, obligând peste 150.000 de persoane să evacueze zona. Accesul în zonă este interzis şi în prezent.