Jack Ma, miliardarul fondator al Alibaba, a dispărut din atenţia publicului în 2020. Unde locuieşte în prezent ?

Cândva unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din China, fondatorul Alibaba Group, Jack Ma, a dispărut în mare parte din peisajul public în urmă cu doi ani, ca rezultat al unui conflict cu autorităţile

El a reapărut acum la Tokyo, a relatat Financial Times, citând o serie de persoane care au cunoştinţă directă despre locul în care se află.

Ma a dispărut din viaţa publică începând cu octombrie 2020, după ce a ţinut un discurs în care a criticat sistemul de reglementare financiară al Chinei.

Cuvintele sale au înfuriat autorităţile chineze, ceea ce a dus la un control de reglementare intens asupra afacerilor sale şi la o reprimare mai amplă a firmelor tech din ţară.

Au existat speculaţii intense cu privire la locul unde se află Ma de când a dispărut din lumina reflectoarelor.

Una dintre cele mai recente apariţii ale miliardarului a avut loc în luna iulie a acestui an, când acesta a vizitat Universitatea Wageningen & Research în iulie, a anunţat instituţia olandeză pe site-ul său.

Chiar dacă locuieşte în Tokyo de aproape o jumătate de an, Ma a păstrat un profil scăzut în oraş, desfăşurându-şi afacerile personale în spectrul privat. Miliardarul îşi petrece timpul în Japonia vizitând izvoarele termale şi staţiunile de schi din mediul rural împreună cu familia sa, potrivit Business Insider.

Atragerea atenţiei asupra activităţilor lui Ma a coincis cu promovarea de către Beijing a “prosperităţii comune” – un concept conform căruia cei bogaţi trebuie să îşi împartă bogăţia cu cei săraci pentru a crea o societate mai echitabilă. Demersul care s-a intensificat începând cu 2020 a afectat marile companii de tehnologie, precum şi firmele imobiliare, care au fost forţate să îşi reducă nivelul de îndatorare, în timp ce autorităţile au încercat să controleze preţurile ridicate ale locuinţelor.

Acest lucru a cântărit asupra companiilor chineze din spectul tech şi al imobiliarelor, făcând ca averea netă a celor mai bogaţi cetăţeni să se prăbuşească. Ma, care la apogeu a avut o avere de aproximativ 61 de miliarde de dolari în octombrie 2020, are în prezent o avere de aproximativ 30,7 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Acest lucru se datorează în parte faptului că preţul acţiunilor Alibaba a scăzut cu aproximativ 75% faţă de vârful din 2020.

Ma a renunţat la funcţia de preşedinte al Alibaba în 2019. El încă face parte din consiliul de administraţie al Fundaţiei Jack Ma, pe care a fondat-o.

Exit mobile version