Introducerea cotei progresive pentru impozitul pe venit revine în discuție

Introducerea cotei progresive pentru impozitul pe venit revine în discuție. Acum este la 10%, cea mai mică din Europa.

Statul român colectează anual taxe şi contribuţii sociale de circa 27% din PIB. La o treime din media europeană, care e la 42% din PIB.

În ultimii 20 de ani, cota unică a funcționat bine. Cota progresivă ar fi un pas înapoi, spune Alex Milcev, partener EY şi liderul practicii de fiscalitate.

Am discutat subiectul cu Adrian Negrescu, consultant fiscal.

“Cota unică stimulează munca, stimulează companiile să câștige, să distribuie, practic, bani în economie și, pe de altă parte, avem un sistem fiscal care nu ne avantajează. Da, am vrea să avem o cotă unică care să taxeze în funcție de veniturile fiecăruia, dar noi nu ne permitem în momentul de față să facem acest lucru pentru că, din păcate, nu am reușit să ajungem la nivelul acela de a evalua ce se întâmplă în economie din prisma câștigurilor. De exemplu, noi în România avem numai 500 și ceva mii de români care câștigă peste 1.000 de euro pe lună, adică avem o economie mică din prisma câștigurilor personale.”, a spus Adrian Negrescu, consultant fiscal.

Exit mobile version