Înmatriculările de autoturisme au crescut cu 33% în primele cinci luni ale anului faţă de perioada similară din 2021, arată datele publicate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Înmatriculările de autoturisme au crescut cu 33% în primele cinci luni ale anului faţă de perioada similară din 2021, arată datele publicate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
După evoluţia importantă a primelor luni, mai 2022 vine cu o creştere de 18,7% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, creştere înregistrată după 4 luni de scădere de la sfârşitul anului precedent. Dacă ne raportăm la anii anteriori, luna mai 2022 este în creştere cu 41,2% faţă de perioada similară din anul 2020 şi cu 21,8% in scadere faţă de mai 2019.
Înmatriculările de autoturisme sunt în creştere la cinci luni 2022 (+33,3%) faţă de 2021, arată APIA.
Topul 10 al mărcilor, după cinci luni din 2022, este condus de către Dacia (12.842 unităţi), urmată de Ford (4.683 unităţi), Hyundai (3.921 unităţi), Toyota (3.880 unităţi), Renault (3.743 unităţi), Volkswagen (3.382 unităţi), Skoda (3.307 unităţi), Mercedes Benz (3.010 unităţi), Peugeot (1.855 unităţi) şi Kia (1.090 unităţi).
Autoturismele (care reprezintă aproximativ 83% din total) au înregistrat, în luna mai 2022, un volum de 10.080 unităţi, cu 24,2% mai mult decât în luna similară din 2021.
În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 45,8%, în creştere cu 1,2% faţă de 2021, urmat de Clasa C cu o cotă de 25,3%, în scădere cu 1,5% şi Clasa
B cu o cotă de 16,4%, în scădere cu 3,1% faţă de cota deţinută în aceeaşi perioadă a anului trecut.
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele cinci luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 38,5% faţă de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,0%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 23,5% faţă de primele cinci luni din 2021 şi deţin o cotă de
15,0% din total.
Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să deţină, după cinci luni din 2022, o cotă de piaţă de 19,9%, care depăşeşte cu 4,9% şi 2.329 unităţi cota deţinută de motoarele diesel.
„Ca şi în anul 2021, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele <verzi> au performat, în anul 2022, achiziţiile din această categorie s-au dublat (+135,8%)
comparativ cu perioda similară a anului trecut. }n acest context, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+513,6%) şi a celor plug-in hybrid (+145,0%)”, mai arată APIA.
În ceea ce priveşte tipul proprietarului, cele mai multe achiziţii de autoturisme în mai 2022 au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 65,0% din totalul achiziţiilor de autoturisme.
Dacă ne raportăm la cele cinci luni din acest an, persoanele juridice acoperă un procent de 61,0%, iar diferenţa de 39,0% le revenine persoanelor fizice.
La categoria autovehicule comerciale uşoare se înregistrează, în mai 2022, o scădere de 6,4% faţă de luna mai 2021. Pe ansamblul celor cinci luni din acest an, se remarcă o scădere de 15,2%, care consemnează o evoluţie opusă faţă de cea a autoturismelor (+33,3%).