Rata inflaţiei în România a fost în aprilie 2022 de 13,8%, apropiată de cea din Polonia (12,4%) sau Letonia (13%), potrivit datelor cotidianului britanic Financial Times. Spre comparaţie, în Occident, nivelul inflaţiei scade simţitor până la 4,8% în Franţa, 5,4% în Norvegia şi 7,4% în Germania.
Astfel, datele arată că pentru europeni, cu cât sunt mai apropiaţi geografic de Rusia, cu atât costul vieţii lor creşte mai rapid.
În ceea ce priveşte rata inflaţiei la nivel european, o treime dintre ţările UE (UE 27) se confruntă cu creşteri de preţuri de peste 10%, cel mai ridicat nivel fiind în Estonia, 19%.
„Dependenţa unei ţări de energia rusească este un factor cheie în acest context, dar nu este singurul care decide cât de rapid e galopul inflaţiei (…)”, scrie Financial Times.
Totuşi, rata inflaţiei este totodată un indicator important pentru creşterea economică şi pentru cât de puternică este piaţa muncii, conform aceleiaşi surse.
Spre exemplu, România a avut în primul trimestru o creştere economică de 6,5% faţă de perioada similară din 2021, în timp ce comparativ cu ultimul trimestru din 2021 PIB-ul a postat un plus de 5,2%, a anunţat marţi INS. Datele au depăşit toate aşteptările analiştilor.
Totodată, piaţa muncii este într-o situaţie mult mai bună decât acum mai bine de un deceniu, în timpul crizei financiare din 2009-2010. Mai exact, companiile continuă să caute angajaţi, lipsa personalului fiind una dintre principalele probleme invocate de jucătorii din toate domeniile. De asemenea, rata şomajului este mult mai mică, iar salariile mult mai mari. Totuşi, salariile nu cresc sau nu la fel de repede ca preţurile, fapt ce este resimţit de consumatorii de rând care la final de lună rămân cu mai puţini bani în buzunar, informează Ziarul Financiar.