Inflaţia în zona euro atinge nivelul de 8,1% ca efect al crizei pandemiei şi al războiului din Ucraina

Inflaţia în zona euro atinge nivelul de 8,1% în luna mai, în creştere de la 7,4% în aprilie, în contextul majorărilor semnificative ale preţurilor la energie şi alimente, ca efect al crizei pandemiei şi al războiului din Ucraina.

“Inflaţia anuală în zona euro va fi, conform estimărilor, de 8,1% în mai 2022, în creştere de la 7,4% în aprilie”, anunţă marţi Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

“Analizând principalele componente ale inflaţiei din zona euro, energia urmează să aibă cea mai mare rată de creştere anuală în mai (39,2%, comparativ cu 37,5% în aprilie), fiind urmată de alimente, alcool şi tutun (7,5%, comparativ cu 6,3% în aprilie), produsele industriale nonenergetice (4,2%, faţă de 3,8% în aprilie) şi servicii (3,5%, comparativ cu 3,3% în aprilie)”, subliniază Eurostat.

Inflaţia s-a amplificat în ultimul an ca efect al restricţiilor antiepidemice şi al programelor de asistenţă financiară pentru stimularea relansării economice. În ultimele luni, sancţiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană din cauza intervenţiei militare în Ucraina au avut, de asemenea, efecte semnificative asupra inflaţiei.

Exit mobile version