Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat luni la 2,30%, de la 2,29% vineri, arată datele BNR.
La începutul lunii septembrie ROBOR la trei luni era cotat la 1,60%, indicele având apoi un avans constant.
Tot luni, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, s-a majorat la 2,42%, de la 2,41% vineri.
BNR a majorat la începutul lunii octombrie dobânda-cheie la 1,5%, de la minimul istoric de 1,25%, dobânda pentru facilitatea de depozit la 1% pe an, şi dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) la 2% pe an.
Indicele IRCC, folosit la calculul dobânzilor la creditele noi, luate din mai 2019 până acum, a coborât la 1,08%.