Cu 1,5% se depreciază indicele principal BET la ora 13:50 în după-amiaza şedinţei de luni, la aproximativ 11.564 de puncte, fiind la un minim din martie 2022 încoace, într-o sesiune de tranzacţionare care este dominată de vânzători, ceea ce pune presiune pe preţuri.
Cumpărătorii par a aştepta dacă Rezerva Federală a SUA va avea miercuri acelaşi ton agresiv de creştere a dobânzilor, spune un broker.
Astfel la ora redactării acestei ştiri acţiunile Nuclearelectrica înregistrează cea mai abruptă scădere din BET, de minus 3,8%, urmate de Petrom cu minus 2,2% şi Romgaz cu minus 2,1%. Cu alte cuvinte sectorul energetic este pe minus în prima parte a şedinţei de luni iar Antonio Oroian, broker al Goldring, spune că probabil şi scăderile preţurilor la energie din ultimele zile au un impact mai mare pe companiile din energie.
Cert este însă că şi marile burse europene sunt pe minus cu Frankfurt minus 0,8%, Paris minus 1,5%, Milano minus 1,3%. Peste Ocean contractele futures au minus 0,9% pe Dow Jones indicând aşadar o deschidere pe roşu pentru Wall Street.
“Toată piaţa este pe un trend descendent, în corelaţie cu ce se întâmplă pe extern. Cumpărătorii cred că vor apărea doar în cazul în care FED va decide să nu mai fie atât de agresivă cu crepterea ratei dobânzii”, spune Antonio Oroian. “Nu prea sunt multe de zis, pur şi simplu unii investitorii vor să stea deoparte în perioada asta destul de complicată”.
Potrivit datelor BVB, cele mai lichide trei acţiuni la ora redactării acestei ştiri sunt Petrom (3 mil. lei), Nuclearelectrica (1 mil. lei), Banca Transilvania (aproape 1 mil. lei). Doar două acţiuni sparg pragul de 1 mil. lei tranzacţii cu o lichiditate totală pe segmentul de acţiuni de 11 mil. lei.
De la începutul anului 2022 indicele BET are minus 11,35%, doar în ultima lună declinul fiind de 8,5%. Toţi indicii bursieri de la BVB sunt pe minus de la început de 2022 cel mai abrupt declin fiind al BET-AERO cu 15%.