În șase luni, Guvernul a schimbat o lege din energie de patru ori. Legea viza eliminarea treptată a centralelor pe cărbune

Criză energetică sau criză politică? În ultimele 6 luni, guvernanții noști au schimbat o lege de 4 ori. Ultimele 3 schimbări? În ultimele 3 săptămâni.

Pe 1 iulie 2022 se aproba eliminarea treptată a capacităților de producere a energiei electrică pe bază de huilă și lignit, cu închiderea unei capacități de 660 MW până pe 31 decembrie 2022. Pe 5 decembrie se stabilește că nu se va mai închide capacitatea de 660 MW. Pe 14 decembrie se închid din nou capacități de 660 MW. Pe 28 decembrie, revenim la varianta din 5 decembrie.

Statul nu știe dacă vrea sau nu să închidă centralele pe cărbune. Dar nici că, în caz că le închide, trebuie să pună ceva în loc.

“România nu are niciun viitor cu politicile energetice pe care le realizează.”, este concluzia analizei semnate de Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Inteligentă.

Am discutat subiectul cu Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Inteligentă.

“Toate întrebările pe care le-ați pus sunt justificate, dar, din păcate, nu pot să identific un răspuns. Ce pot să văd este tocmai această incertitudine care vedem că nu mai înseamnă nici măcar luni, nu mai înseamnă zeci de zile, înseamnă zile. Și incertitudinea înseamnă, până la urmă, în primul și în primul rând modificări importante în zona economică.

Pe de o parte discutăm de faptul că e nevoie de investiții în zona energetică, dar în același timp vedem că sunt aceste modificări foarte dese care descurajează. Și aici nu vorbim neapărat despre investiții străine.”, a declarat Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Inteligentă.

Exit mobile version