- Guvernul vrea un acord cu Comisia Europeană pentru reducerea graduală a deficitului bugetar pe o perioadă de şapte ani.
- Premierul Ciolacu promite că, până la alegeri cel puțin, nu crește nicio taxă.
- Daniel Dăianu, şeful Consiliului Fiscal, spune că problema bugetului nu este a cheltuielilor, ci a veniturilor.
Ciolacu spune că negociază un acord cu Comisia Europeană pentru reducerea deficitului prin eficientizarea cheltuielilor şi nu prin creşterea taxelor din 2025. Mediul de business spune că nu crede până nu vede planul.
Daniel Dăianu, şeful Consiliului Fiscal, spune că problema bugetului nu este a cheltuielilor, ci a veniturilor. Cum ai venituri în plus dacă nu majorezi taxele şi cum să crezi că problema unei colectări mai bune se va rezolva în 2025, când ea nu este rezolvată de atâta amar de ani?
Dan Bucşa, economist-şef la UniCredit Londra: „Cred că TVA-ul va creşte. S-a discutat deja cu instituţiile financiare internaţionale şi ştiu asta de la instituţiile financiare. Dacă vă mai spune vreun politician anul ăsta că nu cresc la anul impozitele, să ştiţi că minte, oricare ar fi el, de la prim-ministru, până la ultimul angajat al guvernului. Vor creşte sigur, probabil începând cu TVA“, citează Ziarul Financiar.
Ce propune Guvernul?
Guvernul vrea un acord cu Comisia Europeană pentru reducerea graduală a deficitului bugetar pe o perioadă de şapte ani. Guvernul Ciolacu spune că a pregătit o serie de măsuri pe partea de cheltuieli bugetare, mai exact plafonarea unor cheltuieli, cum ar fi bonusuri salariale sau cheltuieli cu bunuri şi servicii. În acest moment însă, nu este niciun document asumat de guvern prin care să se oprească anumite cheltuieli.
Radu Burnete, directorul executiv al Concordia spune, pentru ZF, că mediul de afaceri aşteaptă să vadă planul agreat cu Comisia Europeană pentru reducerea graduală a deficitului bugetar, pe o perioadă de şapte ani, prin eficientizarea cheltuielilor, aşa cum au spus reprezentanţii guvernului la întâlnirea cu mediul de business.
„Nu se întâmplă nimic peste noapte. Ca să câştige spaţiu, guvernul vrea să reducă deficitul cu 0,7% din PIB pe an prin eficientizarea cheltuielilor. Pe de o parte, auzi lucrurile spuse public, asumate. Pe de altă parte, vedem dinamica bugetară, cheltuielile cresc mai repede, deficitul creşte şi Consiliul Fiscal spune că deja 7% din PIB e cu semn de întrebare. Până la urmă, cineva trebuie să astupe gaura asta. Până nu vedem planul agreat de Comisie, nu cred că vor dispărea aceste temeri. Când ai deficitul la 7%, sunt multe lucruri care se pot întâmpla, evenimente neprevăzute“, spune Radu Burnete.