Războiul de la graniță și creșterile explozive ale prețurilor la energie au ridicat inflația până la 13,8% în luna aprilie. Însă nu mai suntem pe locul 1 la inflație în UE, avem 7-8 țări înaintea noastră, spune guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu. Olanda, Țările Baltice sau Bulgaria sunt printre statele nominalizate de guvernator. BNR a reevaluat prognoza de creştere a inflaţiei și se așteaptă să fie de 12,5% la finalul anului, cu un vârf în luna iunie.
“Probabil că nu va trece peste 15, cursul este stabil pentru că vrem să fie și nu avem încotro. Asta ar mai trebui, să înceapă o anticipație.
Doi – prețurile la energie au fost plafonate. Pe noi ne-a surprins cât de severă a fost această prelungire pentru că ne așteptam să mai fie unele creșteri, dar cel puțin judecata mea a fost că Guvernul va face o prelungire a schemei, doar că a fost mult mai rigidă și nu au mai fost cuprinși mulți dintre cei ce erau anterior cuprinși. Din creșterea aceasta de 3 și ceva la sută, aproape 80% au fost tot din energie.
Și trei, pentru că la produsele agroalimentare mai dispar trufandalele, apar cartofii adevărați, nu cartofii noi.”, a declarat Mugur Isărescu, guvernator BNR.
Instrumentele pe care Banca Națională le are le dispoziție vor ține inflația în frâu, promite Isărescu, dar propune și altă metodă prin care să calmăm situația. Ceaiul de tei.
“Eu cred că autoritățile asta trebuie să transmită. Mai calm, am înțeles și eu mesajul, mai bem câte un ceai de tei, eu l-am băut cu Eugen Rădulescu, deci este un sfat bun pentru că și acest scandal psiho-social al anticipațiilor, discuțiile care nu se mai termină cu inflația și exagerările. Sunt specifice, dar nu fac bine.”, a mai adăugat Mugur Isărescu, guvernator BNR.
Calmul de dinaintea furtunii sau încredere cumpătată în stabilitatea economiei, în contextul dat? Guvernatorul Băncii Centrale recunoaște că nu poate ști cu exactitate dacă inflația va rămâne sub pragul de 15%, din cauza unei necunoscute: cum va acționa Vladimir Putin. Estimează însă că, în 2023, vom reduce inflația la 6,7%. Și promite că nu vom intra în recesiune.
“Nu cred că economia românească va intra în recesiune, dar activitatea economică în jur de 2, 2 și ceva la sută, cam cât găsim și în rapoartele Fondului și ale Băncii Mondiale – cred că acolo vom ajunge. Mai depinde și de anul agricol. Nu suntem în recesiune.”, a declarat Mugur Isărescu, guvernator BNR.