Fondul Proprietatea a vândut acţiuni OMV Petrom de 20 milioane de lei în T3/2022

Presedintele Fondului Proprietatea, Alexandru Paunescu, declara intr-o conferinta de presa ca legislatia FP va fi modificata prin ordonanta de urgenta, la Bucuresti, 25 iulie, 2006. ANDREEA BALAUREA / MEDIAFAX FOTO

Fondul Proprietatea (simbol bursier FP) şi-a redus uşor deţinerea la OMV Petrom (SNP) în al treilea trimestru al anului, prin vânzarea a aproximativ 40 milioane de unităţi direct prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti, în urma unor tranzacţii în valoare de 20 mil. lei.

Astfel, Fondul Proprietatea, care la începutul anului a realizat o vânzare accelerată din OMV Petrom către mari investitori, în special fonduri de pensii Pilon II, şi în urma căreia a intrat sub pragul legal de raportare de 5%, şi-a diminuat în T3/2022 deţinerea la OMV Petrom, de la 2,98% la 2,9%, potrivit datelor din raportul trimestrial al FP.

ZF i-a solicitat Fondului un punct de vedere cu privire la deţinerile la OMV Petrom şi când au avut loc, mai exact, vânzările, însă Fondul a răspuns că nu poate argumenta pe marginea acestui subiect, dat fiind faptul că OMV Petrom este companie listată.

Exit mobile version