Florin Leucă, consultant de business: Mediul de business are nevoie de stabilitate

IMM-urile, segmentul cel mai vulnerabil în perioade de instabilitate, reacționează rapid la schimbările din contextul macroeconomic.

Sunt IMM-uri care blochează angajări și investiții în această perioadă, dacă ne uităm la deficitul de cont curent, deficitul bugetar, dependența de fonduri europene și investiții străine, precum și situația geopolitică tensionată.

În paralel, tot mai mulți antreprenori reclamă întârzieri în procesul de creditare,arată o analiză a consultantului de business Florin Leucă.

Pe fondul acestor incertitudini, consumul – principalul motor al economiei românești – începe să scadă.

În acest context, riscurile sistemice sunt evidente: scăderi de venituri în mediulprivat, restructurări, insolvențe și un posibil val de șomaj, dacă nu vor fi luate măsuri rapide de stimulare economică.

Ce spune Florin Leucă, consultant de business?

„În contextul macroeconomic actual, care așa cum ați precizat, este unul destul de provocator, ar trebui ca în primul rând noul executiv să treacă la o consolidare fiscală accentuată și realistă totodată. Mă refer mai ales la creșterea gradului de colectare și nu neapărat la măsuri de austeritate, dar cu siguranță trebuie să existe și o eficientizare a cheltuielilor a banului public. Apoi, cu siguranță, statul va trebui să stimuleze și mai mult investițiile în infrastructură și digitalizare. O debirocratizare ar fi iar foarte utilă pentru mediul de business. Știm că Ucraina în plin război a reușit să digitalizeze totul și astăzi îți poți înființa o societate online acolo într-un ritm foarte rapid și poți face orice altă operațiune care are legătură cu statul, de la plata taxelor și impozitelor până la eliberarea unor acte necesare de la Registrul Comerțului.

Iar pe lângă aceste lucruri, bineînțeles, statul va trebui să dovedească că este capabil să absorbă ceea ce ne-a mai rămas din PNRR. Până acum am absorbit doar 9 miliarde de euro, mai sunt vreo 20 de miliarde de absorbit. Cum spuneam, suntem dependenți de fondurile europene și de investițiile străine directe. Iar pentru investițiile străine directe s-a observat acum în primul trimestru comparativ cu primul trimestru al anului 2024 o scădere a acestora cu aproape 32,6%. A publicat BNR situația la zi pentru primul trimestru și asta arată clar o îngrijorare a investitorilor străini. Și să spunem că statul va trebui să fie proactiv în a atrage aceste investiții străine directe și în a face România mai competitivă decât vecinii noștri din Europa de Est.

În primul și în primul rând, cu siguranță mediul de business are nevoie de stabilitate. Stabilitate pe toate planurile. Începem cu cel politic. Cu siguranță alegerile anticipate ar crea și mai mare instabilitate în piețe, ar deveni și mai grea creditarea, ar deveni și mai provocatoare lumea afacerilor în România. Deci alegerile anticipate ar trebui evitate cu orice preț. Apoi stabilitate pe plan legislativ și fiscal. Ar trebui să știm foarte bine la ce să ne așteptăm sub aspectul taxelor și impozitelor, ce se întâmplă cu micro-întreprinderile, ce se întâmplă cu TVA-ul, să nu mai existe toate aceste incertitudini în piață.

Apoi vedem că România, în ceea ce privește costul forței de muncă, nu mai este atât de competitiv. Salariile au tot crescut pe măsură ce noi ne-am dezvoltat, ca și țară, ca și economie. Așa că România va trebui să ofere alte avantaje investitorilor. Nu doar celor străini ci și autohtoni, și aici vorbim ori de stimularea angajării imigranților, deci să crească numărul de imigranți pe care îi absorbim în economia națională, pentru că sunt în continuare foarte multe industrii care suferă pe partea aceasta, ori să găsească statul alte metode pentru a face afacerile mai competitive în România. De exemplu, să reușească să scadă prețul unor materii prime, cum ar fi prețul energiei electrice. Dacă ar scădea acest cost, cu siguranță industria, care reprezintă undeva la 21% din PIB-ul României astăzi, ar avea de câștigat, am devenit plus mai competitiv”, spune el.

Exit mobile version