Flavius Jakubowicz, președinte, AAFBR: Plățile lunare previzibile cresc și rolul de protecție al Pilonului II, pentru că acesta este elementul principal ca sursă complementară la pensia publică

Guvernul adoptă legea care reglementează plata pensiilor private. Românii vor putea retrage până la 30% din economiile acumulate, iar restul banilor va fi plătit lunar pe o perioadă de maximum 8 ani.

Pragul crește de la 25% la 30%, iar durata maximă de plată scade de la 10 la 8 ani. Următorul pas este dezbaterea în Parlament și trimiterea spre promulgare la președinte. Potrivit ASF, în 2032 circa 150.000 de români vor ieși la pensie din Pilonul II, iar 10% dintre ei vor avea conturi de peste 30.000 de euro.

Ce spune Flavius Jakubowicz, președinte, AAFBR?

„Dacă va fi să privim dintr-o perspectivă echilibrată, această nouă opțiune de retragere a 30% aduce cumva flexibilitate și în același timp o lichiditate exact la momentul pensionării. Retragerile pot acoperi datorii, tratamente medicale sau, de ce nu, investiții personale, am putea spune. Este util și pentru planificarea moștenirii, o parte din activ poate fi transferată rapid în numerar.

Pe de altă parte, există trei riscuri clare. Primul este eroziunea venitului lunar, care ulterior, cu 30% mai puțin din capitalul rămas, pensia privată lunară scade, iar riscul de longevitate crește. Un al doilea risc este flexiunea fiscală: la retragerea sumei unice se aplică, dacă este să ne raportăm la sistemul actual, un CASS de 10% peste plafonul de 3.000 lei. Deci, practic, nu am fi foarte încântați să retragem din start 30% decât dacă ne asumăm acest impozit, ceea ce în practică înseamnă un impact total de aproximativ 12-13% din activ. Iar al treilea risc ar fi riscul comportamental: tentația de a consuma rapid o sumă poate afecta siguranța financiară pe termen lung și știm că noi, ca și români, nu stăm foarte bine la capitolul de educație financiară.

De aceea, majoritatea participanților ar trebui să aibă un mecanism bun și să asigure un mix prudent: practic o retragere moderată și apoi plăți lunare programate, care rămân o soluție echilibrată. Să nu uităm totuși că raționamentul este că Pilonul II este o componentă de asigurare socială care vine la pachet împreună cu Pilonul I. Nu poți să-ți retragi, ca și comportament, toate sumele din prima și să utilizezi sumele din Pilonul II în primele șase luni de zile, primul an de zile, și după aceea să constați că nu mai ai bani suficienți pentru a-ți asigura un trai decent la pensie. Practic de aceea s-a ajuns în acest punct, mai ales că, dacă analizăm și la nivel de Europa, vom vedea că marea majoritate a statelor aplică același mecanism.

Impactul pe sustenabilitate cu siguranță este gestionabil cu câteva condiții. Limitarea retragerii unice la 30% și eșalonarea pe 8 ani netezește vârful de plăți estimat pentru perioada 2030–2032, când intră la pensie generații numeroase. Asta reduce presiunea de lichiditate asupra fondurilor, aduce predictibilitate și diminuează riscul de vânzări dezordonate de active în piața locală. În plus, plățile lunare previzibile cresc și rolul de protecție al Pilonului II, pentru că acesta este elementul principal ca sursă complementară la pensia publică.

Pentru Pilonul III, care este voluntar, principiul de protecție ar trebui păstrat, dar sunt necesare câteva ajustări: criterii mai flexibile pentru retragerea inițială, praguri calibrate pe vechimea contribuției sau pe nivelul activului și posibilitatea unor excepții (investiții, probleme medicale). Totodată, menținerea stimulentelor fiscale este esențială pentru a nu descuraja economisirea voluntară.

Per ansamblu, stabilirea unor reguli clare și predictibilitatea plăților sunt cruciale. Cu supraveghere prudențială, teste de stres de lichiditate și monitorizarea fluxurilor, sistemul poate traversa vârful demografic fără a compromite randamentele pe termen lung, care au rolul de a sprijini finanțarea economiei locale.

Concluzia generală este că Pilonul II rămâne un mecanism de protecție ce asigură venituri previzibile și disciplina economisirii. Principiul poate fi extins și la Pilonul III, dar cu ajustări fine pentru a susține economisirea voluntară. Echilibrul între libertate și protecție ar trebui să fie obiectivul corect al acestei reforme pentru a-și atinge scopul inițial”, spune el.

Exit mobile version