Fără schema de plafonare inflaţia ar fi urcat la 20%, a declarat marţi guvernatorul BNR Mugur Isărescu, care a prezentat raportul asupra inflaţiei din trimestrul II al anului. Guvernatorul a evidenţiat că perioaada dobânzilor puternic real negative este depăşită.
Isărescu spune în prezent nicio ţară din UE nu are o inflaţie în jurul valorii ţintă de 2%, România situându-se pe locul 7 în UE, uşor peste media UE de 9,6%.
Evoluţia inflaţiei este urmarea creşterii preţurilor energiei, utilităţilor, dar şi majorării preţurilor bunurilor alimentar.
Guvernatorul spune că preţurile materiilor prime au început să scadă, „Aşa cum am spus, atunci când materiile prime vor începe să se ieftinească, vom micşora pasul de creştere a dobânzii de politică monetară”, a spus guvernatorul.
Pe de altă parte, guvernaatorul spune că ar putea apărea tensiuni pe piaţa muncii. Consumul populaţiei a evoluat favorabil, chiar dacă a intervenit o temperare a cosumului care va fi mai evidentă în semestrul al doilea al anului.