Educaţia financiară reprezintă mijlocul indispensabil pentru a atinge obiective naţionale esenţiale, afirmă Klaus Iohannis în mesajul transmis cu prilejul Zilei educaţiei financiare.
„Sărbătorim astăzi Ziua educaţiei financiare, într-un context puternic marcat de volatilitate şi de o viteză în creştere a schimbărilor din economie şi societate. O bună educaţie economică şi financiară este esenţială deopotrivă pentru cetăţeni şi pentru calitatea deciziei de politică economică. Ziua naţională dedicată educaţiei financiare aduce în prim-plan nevoia unui nivel adecvat de cunoştinţe şi abilităţi cu privire la gestionarea resurselor financiare, ca etapă esenţială în asigurarea bunăstării economice şi sociale, a cetăţenilor şi a ţării în ansamblu. Ziua educaţiei financiare reprezintă, de asemenea, o ocazie potrivită de a reflecta asupra modului în care oferta de educaţie economică şi financiară răspunde, cu adevărat, competenţelor necesare în economia actuală”, transmite Klaus Iohannis.
El precizează că există o serie de iniţiative orientate spre educarea copiilor, informarea şi formarea adulţilor, pregătirea specialiştilor din acest domeniu, dar şi „profesionişti dedicaţi, care se străduiesc să ţină pasul cu vremurile, să transmită cunoştinţe şi să dezvolte competenţe care să răspundă unor nevoi reale”.
„Calitatea politicilor economice, a legilor şi a actului de guvernare trebuie să se sprijine pe o educaţie economică sănătoasă, care să genereze decizii şi măsuri responsabile, prin care să revenim sustenabil în zona stabilităţii monetare şi a echilibrelor macroeconomice. Educaţia financiară reprezintă, totodată, mijlocul indispensabil pentru a atinge obiective naţionale esenţiale, precum creşterea susţinută a intermedierii financiare, dezvoltarea competitivă a pieţei de capital şi consolidarea unui sistem de asigurări sustenabil în România. Anul trecut, am acordat Înaltul Patronaj unei iniţiative comune din partea mediului financiar-bancar şi a comunităţii academice de a promova educaţia financiară, ca prioritate, şi de a acţiona concret, prin derularea de programe şi proiecte dedicate. Îmi doresc ca această iniţiativă să se dezvolte, activităţile să se diversifice, iar rezultatele să se dovedească pe măsura aşteptărilor. Îi încurajez pe promotorii educaţiei financiare să rămână consecvenţi în abordare, proactivi şi conectaţi la nevoile reale ale societăţii şi, nu în ultimul rând, să colaboreze şi să extindă reţeaua de parteneriate, pentru a beneficia de o educaţie economică şi financiară proprice dezvoltării ţării noastre”, încheie şeful statului.