Dolarul coboară sub maximul ultimilor 20 de ani, în timp ce euro este ridicat de pariurile BCE

 Dolarul a bătut pasul pe loc marţi, după ce a căzut de la un maxim al ultimelor două decenii faţă de principalele valute, în timp ce euro s-a arătat revigorat, scrie Reuters.

Situaţia s-a schimbat pentru cele două monede, în condiţiile în care traderii au început să mizeze pe o creştere a dobânzii de 75 de puncte de bază de către Banca Centrală Europeană şi au redus şansele pentru o creştere a dobânzii de către Rezerva Federală a Statelor Unite.

Indicele dolarului – care măsoară dolarul în raport cu un coş de şase monede – s-a situat la 108,65 la începutul zilei pe pieţele asiatice, după ce a scăzut de la 109,48 în cursul nopţii, un nivel care nu a mai fost înregistrat din septembrie 2002.

Euro a crescut uşor cu 0,08%, până la 1,00045 dolari, extinzând creşterea de 0,32% de luni – care a fost cea mai mare din ultimele aproape trei săptămâni – după ce nu a reuşit să se menţină deasupra parităţii în ultima săptămână.

“Euro a găsit o oarecare stabilitate în apropierea parităţii, fiind ajutat de rapoartele potrivit cărora o majorare de 75 de puncte de bază ar putea fi în cărţi la şedinţa BCE din septembrie”, a declarat Sean Callow, strateg valutar la Westpac din Sydney.

“Dar randamentele euro rămân neapetisante, iar adâncirea crizei gazelor din Europa înseamnă că majorările mai agresive ale BCE nu ar face decât să adâncească recesiunea. Ne aşteptăm ca EUR/USD să atingă noi minime ale ultimilor 20 de ani în zilele următoare, 0,98 fiind următoarea ţintă.”

Traderii văd şanse mai mari de 50% pentru o mişcare de 75 de puncte de bază din partea BCE pe 8 septembrie.

Pariurile pentru o majorare de 75 de puncte de bază de către Fed pe 21 septembrie, deşi la 70%, au scăzut de la 75% luni.

Cifrele lunare privind locurile de muncă din SUA, care vor fi publicate vineri, vor fi urmărite îndeaproape pentru indicii suplimentare privind perspectivele ratelor.

Euro a fost ajutat şi de o retragere a preţurilor europene la gaze, după ce ministrul german al economiei, Robert Habbeck, a declarat că ţara umple instalaţiile de depozitare a gazelor mai repede decât se aştepta.

Exit mobile version