De la 7.000 de kilometri distanță, China provoacă României cel mai mare deficit comercial dintre țările partenere

7.000 de kilometri ne despart de China. Chiar și așa, această țară aduce României cel mai mare deficit comercial dintre toate țările partenere: 4 miliarde de euro pe an!

Adică aproape un sfert din totalul de 18 miliarde de euro deficit comercial înregistrat anul trecut.

Relația României cu Ungaria ocupă locul al doilea la acest capitol – cu un deficit comercial de 2,8 miliarde de euro, iar Polonia și Germania sunt pe locul trei – ambele cu 2,6 miliarde de euro, tot în 2020.

Specialiștii estimează pentru anul acesta un deficit comercial de aproape 22 de miliarde de euro la noi în țară.

Vorbim despre acest subiect cu Mircea Coșea, profesor de economie.

Exit mobile version