- Eurostat: Productivitatea în România crește cu 3,9% în 2025
- Eurostat: Media UE e de 1,4%, zona euro de 1%
- Eurostat: Irlanda crește cu 10,5%, Letonia cu 4,2%, Polonia cu 4,1%
România se află printre economiile europene cu cea mai rapidă creștere a productivității muncii. În 2025, productivitatea pe oră lucrată crește cu 3,9%, peste media UE de 1,4%, potrivit Eurostat. Doar Irlanda, Letonia și Polonia depășesc acest ritm.
Pe termen lung, România crește cu 4,4% pe an între 1999 și 2025 — de aproape patru ori peste media UE. Dar motorul încetinește: de la 6,5% pe an înainte de 2008 la doar 1,2% după 2019. În 2024, productivitatea scade cu 2,9%, apoi revine cu 3,9% în 2025 — evoluțiile devin tot mai volatile.
Problema e europeană. Productivitatea UE avansa cu 1,5% pe an înainte de criza financiară, acum e la 0,5%. Franța crește cu 0,3% pe termen lung, Italia cu 0,7%, Germania încetinește vizibil. Europa muncește, dar produce tot mai puțin pe oră lucrată.
România mai are spațiu de recuperare față de Vest sau motorul se oprește?
Ce spune Costin Tudor, CEO, Undelucram.ro, pentru Aleph Business?
Tudor pune sub semnul întrebării baza creșterii: „3,9% în 2025 este un număr bun, dar ar trebui să ne întrebăm pe ce este construită această creștere.” România a pornit cu „un motor mai vechi” — forță de muncă ieftină, investiții străine în producție simplă, consum pe credit. Încetinirea din 2024 este logică, „chiar factura pentru acest tip de motor”, spune CEO-ul Undelucram.ro. Partea pozitivă: piețele din Vest stagnează — Germania, Franța — iar România are spațiu de recuperare, cu marjă mare în servicii, digitalizare și agricultură industrializată. Dar Tudor identifică o problemă de mentalitate: „Problema nu este că nu ne-am apropiat de Vest, ci că ne comportăm ca și când am terminat această recuperare.”
Ce blochează productivitatea în economiile mature — investiții insuficiente, digitalizare lentă sau structura pieței muncii?
„Problemă de bani cu siguranță nu este”, spune Tudor. Ceea ce lipsește în Europa este presiunea. Sunt piețe mature, consolidate, cu companii mari care „nu au nicio motivație sau stimulent real să se reinventeze.” CEO-ul Undelucram.ro leagă problema și de direcția politică din piețele mature — tendința este spre ore de lucru mai puține per angajat. Creșterea de 0,5% pe an este stabilă și predictibilă, „ceea ce înseamnă că este și riscant.” Tudor trage un semnal de alarmă prin comparația cu Asia: „Dacă ne comparăm cu piețele din Asia, cu siguranță este o situație care trebuie să devină urgentă.” Europa nu are o problemă de resurse, ci o problemă de presiune pe care nu o resimte.
Productivitatea crește de 4 ori peste media UE, dar salariile rămân printre cele mai mici din Europa. De ce nu se traduce în venituri comparabile?
„Nu întotdeauna productivitatea se cuplează direct cu salariile”, explică Tudor. Și identifică o realitate pe care cifrele medii o ascund: România are practic două economii. Sectoarele moderne — IT, auto, servicii financiare — și-au crescut productivitatea, angajații au pus presiune pe angajator și salariile au urmat. Dar în sectoarele tradiționale, creșterea productivității este mică, iar „media celor două realități este un număr care nu descrie pe nimeni corect.” Tudor explică mecanismul structural: când productivitatea crește rapid, surplusul merge mai întâi în investiții, iar salariile urmează doar dacă există presiune pe piața muncii — exact ce s-a întâmplat în Polonia sau Irlanda. „Problema României a fost și este emigrarea. Când angajații și angajatorii nu se calibrează rapid, angajatul decide să plece spre alte oportunități”, conchide CEO-ul Undelucram.ro.
