Cosmin Popovici, CEO MAGNOR: Industria de amanet va avea o creştere de cel puţin 20% în 2025. Aurul va rămâne cel mai tranzacţionat activ

Piața de amanet din România poate depăși 2,5 miliarde de lei în 2024, o creștere de 25% față de 2023, când a atins 2 miliarde de lei, potrivit lui Cosmin Popovici, CEO MAGNOR. Această creștere este susținută în parte de creșterea prețului aurului, scrie ZF.

Ce spune Cosmin Popovici, CEO MAGNOR?

„În 2023, valoarea pieţei a înregistrat o creştere de aproximativ 18%, ajungând la valoarea totală de 2 miliarde de lei. Estimările pentru 2024 indică depăşirea pragului de 2,5 miliarde de lei, această evoluţie fiind influenţată, printre altele, de creşterea preţului aurului”, spune el.

Cosmin Popovici estimează că industria de amanet va avea în 2025 un trend ascendent și o creștere de cel puțin 20%.

Cum se dezvoltă piața caselor de amanet?

Piața caselor de amanet din România ajunge în 2023 la un nivel record de 1,8 miliarde de lei, pe fondul creșterii numărului de români care aleg să-și amaneteze obiectele de valoare, precum bijuteriile, electronicele, bicicletele și mașinile.

În 2022, cifra de afaceri a pieței crește cu 23% față de anul precedent și este de două ori mai mare decât în 2013. Cifra atinge cel mai ridicat nivel din istorie, de peste 1,6 miliarde de lei.

Care este evoluția MAGNOR?

MAGNOR, companie cu capital românesc specializată în servicii de creditare pe termen scurt de tip amanet și schimb valutar, încheie 2023 cu afaceri de 100 milioane de lei, în creștere cu 25% față de anul anterior, și cu un profit net de peste 13 milioane de lei, în creștere cu 26% față de anul precedent.

În același timp, indicatorul EBITDA crește de la 13 milioane de lei în 2022 la 16,4 milioane de lei în 2023.

Exit mobile version