Consumul de energie electrică în primele 4 luni ale anului, mai mic cu 4,2% decât în 2021

În primele patru luni din 2022, atât resursele de energie primară cât şi cele de energie electrică au scăzut cu 4,8% faţă de perioada similară din 2021, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Principalele resurse de energie primară în perioada 1 ianaurie 30 aprilie 2022, au totalizat 10670,6 mii tone echivalent petrol1 (tep), în scădere cu 537,8 mii tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Producţia internă a însumat 6006,5 mii tep, în scădere cu 257,7 mii tep faţă de perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2021, iar importul a fost de 4664,1 mii tep, în scădere cu 280,1 mii tep.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 22156,4 milioane kWh, în scădere cu 1120,5 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021.

Producţia din termocentrale a fost de 6981,6 milioane kWh, în scădere cu 748,2 milioane kWh (-9,7%). Producţia din hidrocentrale a fost de 4701,0 milioane kWh, în scădere cu 1469,5 milioane kWh (-23,8%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 4026,2 milioane kWh, în creştere cu 134,4 milioane kWh (+3,5%).

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada 1.I-30.IV.2022 a fost de 3262,5 milioane kWh, în creştere cu 820,5 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 523,5 milioane kWh, în creştere cu 61,2 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021.

Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 18021,5 milioane kWh, cu 4,2% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021; consumul final de energie electrică, în economie a scăzut cu 3,9%; iluminatul public a înregistrat o creştere cu 6,8%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 5,6%.
Exportul de energie electrică a fost de 2020,0 milioane kWh, în scădere cu 139,6 milioane kWh.
Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2114,9 milioane kWh, în scădere cu 184,8 milioane kWh.

Exit mobile version