Comisia Europeană propune accelerarea introducerii plăţilor instant în euro

Comisia Europeană vine cu un nou proiect: Toţi cetăţenii şi intreprinderile care deţin un cont bancar în UE vor putea face plăţi instant în euro.

Comisia Europeană a adoptat o propunere legislativă menită să asigure că toţi cetăţenii şi întreprinderile care deţin un cont bancar în UE şi în ţările SEE pot face plăţi instant în euro.

Scopul propunerii este ca plăţile instant în euro să fie accesibile ca preţ, sigure şi procesate fără obstacole în întreaga UE.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Comisie, plăţile instant le permit persoanelor să transfere bani în orice moment al zilei în decurs de zece secunde, mult mai rapid faţă de transferurile-credit tradiţionale, care sunt primite de prestatorii de servicii de plată numai în timpul programului de lucru şi ajung în contul beneficiarului plăţii abia în următoarea zi lucrătoare, proces care ar putea dura până la trei zile calendaristice.

Plăţile instant sporesc considerabil viteza şi confortul pentru consumatori, printre altele la plata facturilor sau la primirea unor transferuri urgente (în cazul unei urgenţe medicale, de exemplu). În plus, acestea contribuie la îmbunătăţirea semnificativă a fluxului de numerar şi generează economii de costuri pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri, inclusiv pentru comercianţii cu amănuntul.

Plăţile instant eliberează bani care în prezent sunt blocaţi la nivelul procesării în sistemul financiar, alcătuind aşa-numitele „sume în tranzit”, şi care pot fi utilizaţi astfel mai devreme pentru consum sau investiţii (aproape 200 de miliarde euro sunt blocaţi în fiecare zi). Cu toate acestea, la începutul anului 2022, numai 11 % din toate transferurile-credit în euro din UE erau instant. Propunerea Comisiei urmăreşte să elimine barierele care împiedică extinderea plăţilor instant şi a beneficiilor acestora.

„Plăţile instant devin rapid norma în multe ţări. Ele ar trebui să fie accesibile tuturor şi în Europa, astfel încât să rămânem competitivi la nivel mondial şi să valorificăm la maximum oportunităţile de inovare oferite de era digitală. Oamenii vor beneficia de mai multe opţiuni şi de mai mult confort, iar întreprinderile de un control mai bun al fluxului lor de numerar şi de costuri de funcţionare mai mici. Propunerea de astăzi ne va consolida economia, o va face mai eficientă şi o va ajuta să se dezvolte”, a spus Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv pentru o economie în serviciul cetăţenilor.

La rândul său, Mairead McGuinness, comisarul pentru servicii financiare, stabilitate financiară şi uniunea pieţelor de capital, a declarat: „Trecerea de la transferurile realizate «a doua zi» la transferurile în «zece secunde» este o adevărată revoluţie, comparabilă cu trecerea de la corespondenţa poştală la e-mail. Cu toate acestea, în prezent, aproape nouă din zece transferuri-credit în euro sunt încă procesate ca transferuri «lente» tradiţionale. Tehnologia care permite efectuarea plăţilor instant există din 2017, aşa că nimic nu justifică faptul că mulţi cetăţeni şi multe întreprinderi din UE nu pot trimite şi primi bani imediat. Facilitatea de a trimite şi a primi bani în câteva secunde este cu atât mai importantă în această perioadă în care facturile gospodăriilor şi IMM-urilor cresc şi fiecare cent contează. Această iniţiativă va aduce beneficii directe cetăţenilor şi întreprinderilor din UE”.

Propunerea, care modifică şi modernizează Regulamentul din 2012 privind zona unică de plăţi în euro (SEPA), cuprinde patru cerinţe privind plăţile instant în euro:
– garantarea disponibilităţii universale a plăţilor instant în euro, prestatorii de servicii de plată din UE care oferă deja transferuri-credit în euro având obligaţia să ofere şi versiunea lor instant într-o perioadă de timp definită;
– garantarea unor comisioane accesibile pentru plăţile instant în euro, prestatorii de servicii de plată având obligaţia de a nu percepe pentru plăţile instant în euro un comision mai mare decât cel perceput pentru transferurile-credit tradiţionale în euro, care nu sunt efectuate instant;
– sporirea încrederii în plăţile instant, prestatorii având obligaţia să verifice concordanţa dintre numărul contului bancar (IBAN) şi numele beneficiarului furnizat de plătitor pentru a avertiza plătitorul cu privire la o posibilă eroare sau fraudă înainte de efectuarea plăţii;
– eliminarea obstacolelor din calea procesării plăţilor instant în euro, menţinându-se, în acelaşi timp, eficacitatea verificării persoanelor care fac obiectul sancţiunilor UE, printr-o procedură prin care prestatorii de servicii de plată îşi vor verifica clienţii cel puţin zilnic în raport cu listele de sancţiuni ale UE, în loc să verifice fiecare tranzacţie în parte.

Această propunere va sprijini inovarea şi concurenţa pe piaţa plăţilor din UE, în deplină conformitate cu normele existente privind sancţiunile şi combaterea criminalităţii financiare. Propunerea va contribui, de asemenea, la obiectivele mai ample ale Comisiei privind digitalizarea şi autonomia strategică deschisă. Această iniţiativă se aliniază la prioritatea Comisiei de a se asigura că economia funcţionează în serviciul cetăţenilor şi creează un mediu de investiţii mai atractiv.

Disponibilitatea plăţilor instant şi eventualele comisioane aferente variază foarte mult de la un stat membru la altul, ceea ce împiedică introducerea universală a transferurilor instant pe piaţa unică. Este necesară, aşadar, o intervenţie legislativă menită să extindă plăţile instant în euro în întreaga UE, pentru ca cetăţenii şi întreprinderile din UE, în special IMM-urile, să profite pe deplin de beneficiile acestora. IMM-urile ar profita, de asemenea, de un flux de numerar mai bun şi de o gamă mai largă de mijloace de plată. Propunerea de vineri îndeplineşte un angajament esenţial din Strategia Comisiei din 2020 privind plăţile de retail, care a vizat generalizarea plăţilor instant în UE. Propunerea vine sub forma unei modificări a Regulamentului din 2012 privind zona unică de plăţi în euro, care conţine deja dispoziţii generale pentru toate transferurile-credit (SEPA) în euro, adăugând dispoziţii specifice pentru plăţile instant (SEPA) în euro. Propunerea conţine termene de punere în aplicare etapizate, diferenţiate pentru diferitele componente ale iniţiativei şi între statele membre din zona euro şi cele din afara zonei euro, oferind un termen adecvat de punere în aplicare şi proporţionalitate deplină.

Exit mobile version