Comisia Europeană aprobă un ajutor de stat în valoare de 605 milioane de euro pentru sectorul construcțiilor

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 605 milioane de euro (aproape 3 miliarde lei), cu scopul de a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în sectorul construcţiilor şi care sunt afectate de pandemia de coronavirus.

Schema va sprijini, de asemenea, proiectele de construcţii la scară mică ale unităţilor administrative teritoriale.

Acest ajutor a fost aprobat în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat.

Măsura vizează abordarea nevoilor de finanţare ale proiectelor cu scopul îmbunătăţiri eficienţei energetice; stimularea investiţiilor în energia verde; şi urmărirea obiectivelor de mediu.

„În cadrul schemei, sprijinul public va lua forma unei garanţii pentru investiţii sau a unor împrumuturi pentru nevoile de capital circulant, care să acopere până la 90 % din împrumuturile acordate de instituţiile de creditare; şi subvenţii directe. Valoarea nominală totală a garanţiilor va fi de aproximativ 505 milioane de euro, iar bugetul total alocat granturilor directe va fi de aproximativ 100 milioane de euro. Granturile directe vor acoperi, printre altele, anumite taxe legate de garanţia de stat şi o parte din dobânda împrumuturilor. Comisia a constatat că schema românească respectă condiţiile prevăzute în cadrul temporar. În special, cu privire la ajutoarele sub formă de garanţii pentru împrumuturi, garanţia se referă atât la împrumuturi pentru investiţii, cât şi la împrumuturi pentru capital circulant; durata maximă a garanţiei este de 6 ani; şi primele de garanţie respectă nivelurile minime stabilite în cadrul temporar”, arată Comisia.

În ceea ce priveşte ajutoarele limitate sub formă de granturi directe, acestea nu vor depăşi 2,3 milioane de euro per beneficiar. În cadrul ambelor măsuri, ajutorul va fi acordat cel târziu la 30 iunie 2022.

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru.

Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Exit mobile version