- Guvernul adoptă o ordonanță de urgență care reduce la jumătate impozitul pe construcțiile speciale („taxa pe stâlp”), scrie ZF.
- Se face distincție între companiile private, care aplică amortizare asupra construcțiilor, și companiile care administrează infrastructură publică, unde se folosește valoarea istorică, fără amortizare.
- Se acordă o bonificație de 10% pentru plata integrală a impozitului până la 25 mai 2025, măsură similară celei aplicate impozitelor locale pe clădiri.
Guvernul adoptă ordonanţă de urgenţă care modifică mai multe legi în vigoare. Printre schimbări se numără reducerea la jumătate a impozitului pe construcţiile speciale, cunoscut drept „taxa pe stâlp”, scrie ZF.
Ce spune ministrul de Finanțe?
„Am aprobat OUG prin care am modificat reglementările privind de impozituri pe construcţiile speciale. Iniţial, în ordonanţa de urgenţă s-a prevăzut că normele se vor aproba din hotărâre de guvern. Am decis ca detaliile, care sunt relativ simple şi pentru o aplicare mai uşoară, să le introducem într-o ordonanţă de urgenţă. Am clarificat baza de impozitare diferenţiat pentru companiile private şi pentru companiile care administrează drumuri publice aflate în concesiune, luate în concesiune de la statul român, din ministere sau luate în concesiune de la autorităţile publice locale.
Deci am făcut această diferenţiere pentru că, în cazul companiilor private, se calculează amortizare, se reduce treptat valoarea impozabilă a bunurilor, a construcţiilor speciale. În cazul construcţiilor aflate în domeniul public, nu există această amortizare. Vorbim de o valoare istorică. Este motivul pentru care aplicăm o diferenţiere ca şi procent. Aplicăm un impozit de 0,5% la valoarea netă a activelor. Această reducere a fost solicitată de companiile private care plătesc impozitul”, spune ministrul de Finanţe, Tanczos Barna.
El afirmă că autorităţile publice vor plăti 0,25% din valoarea istorică, valoarea brută a infrastructurii care se supune impozitării.
„De asemenea, am introdus o bonificaţie de 10%, similar bonificaţiei la impozitări locale pe clădiri care se aplică la unităţii administrativi teritoriale, la primării. Această bonificaţie se obţine în cazul în care impozitul se plăteşte până la data de 25 mai 2025. Celelalte termene, cu privire la plata în două tranşe, au fost neelaborate, nebonificate. Ordonanţa de ugenţă generează o încasare de peste un miliard de lei. Această încasare a fost bugetată în baza ordonanţei iniţiale”, încheie Tanczos Barna.