CEC Bank a atras marţi 7 februarie peste 119 milioane de euro (circa 587 mil. lei) printr-un nou plasament internaţional de obligaţiuni eligibile MREL (minimum requirement for own funds and eligible liabilities – cerinţe minime de fonduri proprii şi datorii eligibile).
Finanţarea totală atrasă de pe pieţele de capital prin cele trei tranşe de obligaţiuni ce intenţionează a fi eligibile MREL la 1,2 miliarde de lei, potrivit unui comunicat de presă.
Banca plănuieşte listarea celei mai recente tranşe de obligaţiuni atât la bursa de valori de la Luxemburg, cât şi la Bursa de Valori de Valori Bucureşti.
De asemenea, cea mai recentă emisiune a fost realizată în cadrul programului MTN (Medium Term Notes) pentru care banca a obţinut la sfârşitul anului trecut aprobarea privind prospectul din partea CSSF (Le Commission de Surveillance du Secteur Financier) în vederea unei posibile listări la bursa de valori din Luxemburg. În baza programului, banca poate emite obligaţiuni în limita unui plafon total de 600 milioane euro (sau echivalent în alte monede).