- Trump: Orice țară care face afaceri cu Iran va avea un tarif de 25%
- Scopul lui Trump este să descurajeze comerţul global cu Iran
- Trump: Companiile tech își plătesc singure costurile cu energia electrică
Trump spune că „orice țară care face afaceri cu Republica Islamică Iran va plăti un tarif de 25% pentru toate afacerile efectuate cu Statele Unite ale Americii”.
După ce s-a luat de Jerome Powell, de companiile care oferă carduri de credite și de companiile imobiliare, următoarele pe lista președintelui american sunt companiile tech.
Ele trebuie să „își plătească singure” costurile cu energia electrică în creștere rapidă datorate centrelor de date, scrie Trump pe Truth Social. Și spune că Microsoft este „prima companie avizată” și că va face „schimbări majore” în această săptămână.
Urmează să fie publicate datele inflației CPI. Tot pe 13 ianuarie, începe sezonul raportărilor în SUA, cu marile bănci în prim-plan.
JP Morgan publică cifrele și are un profit pe actiune de 4,63 $ si venituri totale de 46,77 mld. $ in ultimul trimestru din 2025.
Pe 14 ianuarie, cel mai probabil, Curtea Supremă din SUA decide dacă tarifele vamale sunt ilegale. Și despre asta comentează Trump: SUA ar trebui să ramburseze „trilioane de dolari” dacă Curtea Supremă decide că tarifele sunt ilegale, ar fi o harababură totală, spune el. Tot pe 14 ianurie au fost publicate și datele PPI, adică inflația producătorilor.
Cum se traduc în piețe tarifele pe Iran, presiunea pe tech și costul energiei pentru centrele de date?
Ce spune Bogdan Maioreanu, analist de piață, eToro România, pentru Aleph Business?
El spune că inteligența artificială rămâne o forță structurală, dar investițiile se extind către un ecosistem mai larg, odată cu creșterea adopției. El enumeră centrele de date, lanțurile de aprovizionare cu semiconductori, infrastructura, energia, infrastructura de rețea și memoriile cu lățime de bandă mare ca zone care atrag capital în 2026. În același timp, el avertizează că ecosistemul are constrângeri reale, iar disponibilitatea energiei electrice poate împinge prețurile în sus, inclusiv pentru consumatorul casnic. În acest context, el vede „o anumită volatilitate” în tehnologie, iar volatilitatea poate crea oportunități pentru investitori.
Ce poate schimba decizia Curții Supreme despre tarife și cât de mult se reduce riscul tarifar?
Bogdan Maioreanu spune că decizia Curții Supreme nu este un scenariu „totul sau nimic” pentru piață. Chiar dacă instanța limitează cadrul tarifar actual, el arată că administrația are căi alternative de a introduce tarife, inclusiv prin Secțiunea 122, care permite tarife rapid și temporar, pe termen scurt. Concluzia lui este că tarifele actuale pot fi „înlocuite”, nu eliminate complet. El spune că piața pare să prețuiască o relaxare ușoară, nu o inversare totală, iar riscul principal rămâne incertitudinea și volatilitatea legată de aplicarea politicii comerciale și de adaptarea companiilor.
Cum arată startul sezonului de raportări în SUA pentru bănci și ce urmăresc investitorii în 2026?
Bogdan Maioreanu spune că investitorii reacționează pozitiv la raportarea JPMorgan și că este posibil „un nou trimestru bun” pentru băncile americane. El punctează însă că „înăsprirea cantitativă, reducerea constantă a bilanțului Fed, a ajuns efectiv la sfârșit”. În opinia lui, contează cum evoluează lichiditatea, pentru că Fed gestionează bilanțul într-un mod care permite creșterea rezervelor bancare. „Rezervele bancare sunt materia primă a sistemului financiar”, spune el, iar creșterea lor tinde să relaxeze condițiile financiare chiar dacă dobânzile rămân ridicate o perioadă. El adaugă că, împreună cu relaxarea reglementărilor, acest context poate transforma băncile dintr-o zonă de constrângere într-un canal de distribuție, cu creștere prin volum, nu doar prin spread-uri.
