- Deficitul bugetar ajunge la 2,3% din PIB/T1 2025, față de 2,1%/2024.
- Există riscul real ca deficitul din 2025 să depășească 9,3%/PIB.
- Veniturile bugetare scad: de la 7,6% la 7,4%/PIB,ianuarie-martie 2025/2024.
- În 2009, România avea un deficit de 7,4% din PIB.
- Datoria publică depășește 1.000 mld. lei, peste 50% din PIB.
- Dobânzile consumă aproape 3% din PIB.
- România colectează 32% din PIB, față de media UE de 40%.
- TVA aduce sub 7% din PIB, adică 21% din veniturile bugetare totale.
- O creștere de 20% a TVA ar aduce teoretic doar +1,4% din PIB.
- O colectare mai eficientă ar putea adăuga 3-4% din PIB, dar cere timp.
- Salariile din sectorul public consumă 10% din PIB.
- Cheltuielile cu bunuri și servicii sunt constant între 5-6% din PIB.
- Investițiile publice se mențin între 5–8% din PIB.
- PIB-ul nominal (în euro) crește de 2,5 ori între 2008–2024.
După turul 1 al alegerilor prezidențiale din 2024, costul finanțării atinge un vârf istoric.
Situația se repetă în 2025, cu o reacție și mai dură din partea piețelor.
În același timp, deficitul bugetar crește la 2,3% din PIB în primele luni ale anului, față de 2,1% în 2024, iar România riscă să încheie anul cu un deficit peste cel de 9,3% din PIB înregistrat anul trecut.
Datoria publică se apropie de 1.000 miliarde lei, iar salariile din sectorul public ajung la 10% din PIB – un record al ultimilor 15 ani.
Era nevoie de un plan de redresare a bugetului acum 1 an; cu cat trece timpul cu atât problema devine mai greu de rezolvat.
Creșterile de taxe nu sunt soluția; nici in trecut nu au avut un impact pozitiv. Iar un TVA mai mare reduce consumul si crește evaziunea, spune Bogdan Belciu, cofondator și partener la Valorem Business Advisory.
Care sunt masurile care ne vor permite sa trecem prin criza cat mai ușor si care nu vor îngreuna foarte tare redresarea ulterioara?
Ce spune Bogdan Belciu, cofondator și partener, Valorem Business Advisory?
„Pentru a rezolva problema deficitului bugetar, evident, ar fi de dorit o creștere a veniturilor, dar trebuie să fim conștienți că nu se poate întâmpla rapid. România își propune de peste 15 ani să închidă o parte din deficitul de colectare pe care îl avem. Acest lucru nu s-a întâmplat în mod material. El implică o digitalizare despre care iarăși se vorbește de 10 ani în mod repetat, dar nu s-a întâmplat cu impactul pe care l-am fi așteptat. Dacă ne uităm în raportele lunare ale execuției bugetare, de exemplu, există o linie care a fost adăugată de ceva vreme cu venituri suplimentare, colectate folosind digitalizarea, beneficiile digitalizării. Este o linie goală, tot timpul a fost goală.
Deci, practic, creșterea veniturilor ar trebui să se întâmple, dar trebuie să fim conștienți că nu se poate întâmpla peste noapte și o creștere reală a veniturilor probabil că o putem aștepta într-un orizont care depășește un an, pentru care trebuie să scădem cheltuielile. Acum se vorbește mult, evident, ca să facem o mică paranteză, creșterea veniturilor, dincolo de faptul de o mai bună colectare, este cea care s-ar putea obține prin creșterea taxelor. Dar trebuie să fim conștienți, evident, că orice taxă am crește, va scădea puterea de cumpărare și ar putea să aibă un impact negativ asupra creșterii economice, ceea ce, iar, nu este de dorit. Se vehiculează multe scenarii despre potențiale creșteri ale taxelor.
Nu am văzut, până acum, niciun studiu de impact serios, cât colectăm realist în fiecare dintre aceste categorii de taxe, care ar putea să fie opțiunile, ce impact ar avea, atât din punct de vedere al colectării, cât și în punct de vedere macroeconomic. Dar chiar și aceste măsuri de creșteri de taxe au efecte adverse, destul de importante, drept pentru care soluția imediată, iminentă, este cea de reducere a cheltuielilor. Acum, întrebarea se pune ce cheltuieli reducem. Dacă ne uităm la structura bugetului României, practic, în fiecare zece lei colectați, în jur de 3 lei se duc pe salarii. În jur de 1,50 plus minus se duc pe cheltuieli generale. După care, încă un leu se duce pe dobânzi. Dobânzile au crescut semnificativ și prin prisma creșterii datoriei și prin creșterea dobânzilor la care se finanțează România, printre cele mai mari din Europa. Încă aproape 5 lei se duc pe cheltuieli sociale, pensii și diverse tipuri de ajutoare sociale și între 3, 2 și 4 lei se duc pe investiții.
Deci, practic, dând buget în fiecare zece lei pe care îi colectăm lunar, aproape integral ei se duc pe, practic, salarii și pe contribuții sociale. Rămân foarte puțin care se pot duce pe unde e nevoie. Unde tăiem? Evident, s-ar putea tăia din toate. S-ar putea tăia și din salarii. Dar asta nu înseamnă un plan de eficientizare restructurare care durează. Deci, practic, dezvoltarea unui plan în sine durează, probabil, cel puțin două luni de zile și apoi implementarea sa va mai dura iar câteva luni de zile, având în vedere negocieri, tot felul de termene legale și, ca să nu uităm, implică, de obicei, și niște costuri. Niște costuri compensatorii.
Practic, din punerea contribuțiilor sociale în zona de pensii e destul de greu de umblat, evident, cu excepția unor capitole cum ar fi pensiile speciale. Dar există multe alte asigurări sociale. Nu e foarte clar cât reprezintă în total din buget care ar putea fi analizate pentru eficientizare. Cheltuielile generale ale guvernului, cheltuielile curente, sunt destul de mari. Și acolo sunt multe lucruri unde s-ar putea face o reducere. Și chiar și la investiții, vorbind de investiții productive, în autostrăzi și alte asemenea investiții care pot returna banii în economie la un moment dat. Dar sunt și investiții care nu sunt foarte eficiente, care nu au o rentabilitate economică imediată.
Cum ar fi, de exemplu, faimoasele panseluțe, borduri, stadioane și case de cultură în diverse localități. Deci, practic, s-ar putea reduce costurile în multe categorii. Dar nici aici nu am văzut vreun început de analiză. E exact aceeași problemă ca la creșterea de venituri. Ca să reduc costurile, trebuie să văd exact unde sunt, trebuie să văd care sunt zonele de ineficiență și în funcție de asta să-mi fac un plan care include niște măsuri pe termen scurt și niște măsuri pe termen mediu și lung. Nu am văzut ceva de genul ăsta. Și aici vorbim, din nou, de un necesar sau o nevoie de câteva luni de zile pentru a dezvolta un asemenea plan. Deci una peste alta, deja este foarte târziu. Ar fi trebuit să avem aceste planuri, hai să nu zic de șase luni de când au început alegerile, dar poate chiar de un an de zile, de fapt, dacă ar fi să fim cinstiți. Însă nu o avem încă. Întrebarea se pune cât timp mai avem la dispoziție. Pentru că România împrumută undeva între 20 și 30 de miliarde de euro în fiecare an. În fiecare lună împrumutăm între 2, împrumutăm între 2 și 3 miliarde de euro doar pentru a acoperi cheltuielile, nu și pentru a replăti diverse retranșe de datorie care ajung la scadență între timp.
Cât timp vor mai putea împrumuta atâți bani? Am văzut semnale că probabil nu foarte mult. Acum, practic, s-au încheiat alegerile. Instabilitatea politică începe să se diminueze, sperăm. Deși, în fine, mai rămân niște semne de întrebare privind majoritatea, coaliția, structura ei și așa mai departe. Cât timp mai avem la dispoziție? Știm deja că în luna august anumite agenții de rating vor reevalua riscul de țară. Și până atunci trebuie să convingem unu comisia, doi agențiile de rating și trei finanțatorii internaționali care ne dau acești bani.
Evident că dacă o să convingem comisia va fi ceva mai ușor să convingem agențiile de rating și poate va fi ceva mai ușor să convingem finanțatorii, dar nu este un efect imediat. Lipsa unor măsuri ne va duce într-un orizont de timp apropiat de câteva luni în situația în care va trebui să rămână niște măsuri bruște care poate nu sunt cele mai bune pe termen mediu și lung, dar ne rezolvă problema pe termen scurt. Acum, pe termen mediu și lung ni s-a tot spus că România crește foarte repede și că situația este bună. Realitatea nu e chiar așa. Deci, într-adevăr, PIB-ul în ultimii 15 ani de zile a crescut de două ori jumătate, dar creșterea reală a produsului intern brut a fost de sub 3% în media ultimilor 15 ani. Pare o contradicție, dar de fapt nu este”, spune el.