BNR menţine dobânda de politică monetară la nivelul stabilit în ianuarie, de 7%

Sediul si sigla Bancii Nationale a Romaniei

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de luni, a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, precum şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an.

De asemenea, BNR a menţinut şi rata dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an.

Conducerea Băncii Naţionale a mai decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, potrivit comunicatului CA al BNR privind deciziile de politică monetară.

Analiştii au anticipat menţinerea ratei-cheie la 7%, nivel rămas constant începând din luna februarie, după ce în ianuarie rata-cheie a fost majorată la 7% după cele opt creşteri operate în 2022.

În ianuarie, BNR încetinise ritmul majorărilor, crescând dobânda-cheie cu doar 0,25 puncte procentuale (pp), de la 6,75% până la 7%, şi a renunţat şi la „controlul ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară“.

În ceea ce priveşte analiza BNR cu privire la evoluţia macroeconomică, prognoza actualizată reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei în următorii doi ani, pe o traiectorie ceva mai ridicată decât cea previzionată anterior doar pe segmentul de mijloc al orizontului prognozei.

Potrivit acesteia, rata anuală a inflaţiei va coborî la nivelul de o cifră în debutul trimestrului III 2023 şi în proximitatea intervalului ţintei la finele orizontului proiecţiei.

Exit mobile version