Cofondatorul Microsoft, Bill Gates, a publicat o scrisoare de sapte pagini în care vorbește despre viitorul inteligenței artificiale și noua etapă în care intră omenirea: “Era inteligentei artificiale a inceput”. Scrisoarea a fost făcută publică in aceeasi zi in care Google și-a lansat propriul instrument de inteligenta artificiala, numit Bard-rivalul ChatGPT de la Open AI.
Gates susține că dezvoltarea AI este „la fel de fundamentală ca și crearea microprocesorului, a computerului, a internetului și a telefonului mobil”. Miliardarul a privit mereu cu optimism viitorul AI, în încercarea sa de a vedea dacă această formă de inteligență ar putea fi folosită ca tutore în educație sau ca sfătuitor în anumite probleme medicale pentru persoanele care nu pot apela la alte servicii.
Cu toate acestea, Gates a recunoscut în scrisoare că există preocupări serioase legate de inteligența artificială, cum ar fi riscul ca oamenii să o utilizeze greșit sau posibilitatea ca un astfel de instrument să devină super-inteligent, „puternic”, care și-ar putea „stabili propriile obiective”, pe măsură ce tehnologia evoluează.
Gates a scris și despre modul in care AI ar putea fi folosita in forta de munca ca „asistent personal digital” pentru a imbunatati productivitatea angajatilor, idee pe care a susținut-o încă de la începutul lansării AI. El a spus ca acesti „agenti personali” generati de IA , dotati cu cunostinte si date vaste , ar putea, de asemenea, sa fie folositi ca resurse cu care angajatii sa comunice.
„Pentru a profita la maximum de aceasta noua tehnologie remarcabila, va trebui atat sa ne protejam impotriva riscurilor, dar si sa raspandim beneficiile la cat mai multi oameni”, a scris Gates.