Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a acordat în 2022 finanţări totale de 709 milioane euro pentru 32 de proiecte derulate în România, nivel record pentru ultimii 10 ani, dintr-un total de 13 miliarde euro distribuiţi în ţările în care banca este prezentă.
Cea mai mare sumă anuală acordată de BERD României a fost înregistrată în 2009, de 720 milioane euro. În 2021, Banca a furnizat finanţări de 546 milioane euro pentru piaţa locală.
În total, finanţările acordate de BERD României se ridică la 10 miliarde euro.
Cea mai mare parte a acestora, 61%, s-a îndreptat spre investiţii în economia verde (436 milioane euro), iar 75% au susţinut companii din sectorul privat.