Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România lansează Ediţia 2025 a Ghidului de Criză pentru Companii, care propune antreprenorilor soluţii la diferite probleme economice cu care se pot confrunta

Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) lansează Ediția 2025 a Ghidului de Criză pentru Companii, un instrument practic destinat antreprenorilor și managerilor care se confruntă cu un mediu economic dificil și șocuri externe, conform ZF.

Ghidul conține informații concentrate, organizate pe sectoare, și soluții concrete pentru probleme reale, cum ar fi fiscalitatea imprevizibilă, dificultățile în relațiile de muncă, accesul limitat la finanțare, digitalizarea rapidă fără resurse suficiente și provocările legate de sustenabilitate.

Ce spune Florin Pogonaru, preşedinte, AOAR?

“Într-un climat economic instabil, fără predictibilitate fiscală şi cu un stat adesea pasiv în faţa realităţilor pieţei, companiile trebuie să înveţe să se adapteze cu luciditate. Ghidul nostru nu este un exerciţiu teoretic, ci un ghid de supravieţuire economică, cu direcţii clare şi instrumente aplicabile imediat”, spune el.

Exit mobile version