Antibiotice, 25 de ani la bursă: capitalizarea companiei a crescut de peste 15 ori

Compania Antibiotice Iasi, principalul producator roman de medicamente antiinfectioase, si-a lansat, joi, noua identitate corporatista odata cu aniversarea a 50 de ani de activitate.

În cei 25 de ani de la listare, investitorii au realizat un număr de 310.000 de tranzacţii cu acţiunile Antibiotice. De la momentul listării şi până la data de 15 aprilie 2022, au fost tranzacţionate un număr de peste 900 de milioane de acţiuni cu o valoare de peste 595 de milioane de lei.

Antibiotice (ATB) aniversează 25 de ani de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Acţiunile companiei se tranzacţionează la Bursă începând cu 16 aprilie 1997 sub simbolul bursier ATB, la categoria Premium.

În cei 25 de ani de prezenţă la Bursă, capitalizarea companiei a crescut de peste 15 ori, ajungând în prezent la o valoare de peste 360 de milioane de lei.

Înfiinţată în anul 1955 la Iaşi, compania Antibiotice este acum, la 67 de ani de la înfiinţare, unul dintre cei mai importanţi producători români de medicamente generice. Din 1955, când a produs la scară industrială primul antibiotic din România – substanţa activă Penicilina, compania Antibiotice şi-a dezvoltat platforma de producţie, astfel că în prezent deţine cea mai complexă structură de fabricaţie din România, cu 8 fluxuri de producţie distincte, dintre care unul, unic în ţară, este destinat obţinerii de substanţe active prin procese de biosinteză. De-a lungul timpului, prin cercetare proprie, Antibiotice a produs o gamă diversificată de medicamente generice, ajungând la un portofoliu de peste 150 de medicamente finite din 11 clase terapeutice (antiinfecţioase, cardiovasculare, dermatologice, digestive, sistem nervos central etc.).

Antibiotice are o prezenţă globală activă şi exportă produsele sale pe toate continentele, reuşind să facă medicamentele valoroase mai accesibile pacienţilor, atât din România, cât şi din peste 70 de ţări ale lumii.

Exit mobile version