- CFA: Indicatorul de încredere crește la 48,4 puncte în februarie
- CFA: Componenta de anticipații crește la 51,2 puncte în februarie
- CFA: Sondajul e realizat înainte de războiul din Iran
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România crește cu 1,6 puncte în februarie, la 48,4. Componenta de anticipații crește cu 2,6 puncte, la 51,2. Adrian Codîilașu, președintele CFA România, spune că anticipațiile reflectă continuarea reducerii deficitului bugetar. Sondajul e realizat înainte de începerea războiului din Iran.
Analiștii CFA anticipează inflație de 5,89% pe 12 luni, în scădere de la 9,31% actual. 81% anticipează reducerea inflației. Cursul EUR/RON e estimat la 5,16 pe 12 luni — 81% din analiști anticipează deprecierea leului, iar 19% stagnare.
PIB-ul e estimat la doar 0,9% creștere în 2026. Deficitul bugetar anticipat scade cu 0,5 puncte la 6,1% din PIB. Datoria publică e estimată la 62% din PIB pe 12 luni. Randamentele pe 10 ani anticipate la 5,93%. Pe piața imobiliară, 57% din analiști consideră prețurile supraevaluate, iar 43% anticipează stagnare.
Dacă sondajul CFA s-ar refăcut azi, cum s-ar schimba estimările de inflație?
Ce spune Andreea Nica, CFA Society Analist, pentru Aleph Business?
Andreea Nica nu ocol eș te răspunsul: sondajul „este deja învechit.” Modelele econometrice arată un impact de 0,2-0,4 puncte procentuale asupra inflației la fiecare 10% creștere a prețului barilului. Dacă Brentul se menține la niveluri ridicate, analistul estimează 1-2 puncte procentuale suplimentare față de prognoza inițială — iar efectul se transmite în lanț: transport, alimente, servicii. „Nici măcar 5,9-6% nu mai pare rezonabil”, spune ea, adăugând că totul depinde de durata conflictului. Scenariul extrem — barilul spre 200 $ — ar putea forța unele țări să raționalizeze accesul la carburanți la pompă.
Piața imobiliară dă semne de corecție sau analiștii CFA văd doar stagnare?
Distincția esențială pe care o face Nica este între nominal și real. La o inflație de 7-8%, prețurile imobiliare pot rămâne stabile nominal, dar scad în termeni reali. Costurile de finanțare amplifică presiunea: un român plătește 6-7% pentru un credit ipotecar, față de 3-3,5% în zona euro — un dezavantaj structural semnificativ. Competiția vine și din titlurile de stat, care oferă randamente garantate fără riscul unei investiții imobiliare. Vânzările scad deja, investițiile străine directe în sectorul imobiliar se reduc, iar puterea de cumpărare este erodată de ani de inflație ridicată. Un factor care amortizează corecția: în România, achizițiile imobiliare sunt preponderent cu cash, nu prin finanțare — ceea ce face piața mai puțin sensibilă la costul creditului decât în alte țări.
De ce statul român nu poate interveni eficient în această criză energetică?
Răspunsul analistului CFA pornește de la un paradox: tocmai în momentul în care populația se uită spre stat pentru sprijin, statul nu are instrumentele necesare. Ani de cheltuieli nesăbuite în perioade electorale au lăsat România fără marjă de manevră fiscală. „Când ai nevoie de sprijin real pentru diferite sectoare, nu ai din ce să-l acorzi, pentru că investitorii te-au prins într-un colț și cer dobânzi foarte mari”, sintetizează Nica. Consumul privat se contractă deja — românii amână achiziții mari, de la locuințe la mașini, pe fondul prețurilor ridicate și al perspectivelor incerte. Energia scumpă devine astfel multiplicatorul care accelerează o fragilitate acumulată în ani de politică fiscală prociclică.