Analiză REI: Antreprenorii au la dispoziţie peste 450 mil. euro fonduri nerambursabile pentru investiţii în energie regenerabilă în această vară

Antreprenorii pot accesa în această vară peste 300 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile, prin „Fondul pentru Modernizare”, potrivit unei analize REI, citată de ZF.

Fondurile sunt destinate investiţiilor în producţia de energie din surse regenerabile pentru consum propriu. În plus, este disponibilă o alocare separată de 150 milioane euro pentru întreprinderile din domeniul agriculturii şi procesării produselor agricole.

Care sunt recomandările pentru antreprenori?

Roxana Mircea, managing partner REI Grup, recomandă companiilor afectate de creşterea costurilor la energie să profite de această oportunitate şi să înceapă pregătirea proiectelor.

Pentru depunerea dosarului, este necesar un studiu de fezabilitate conform HG 907/2016 sau un audit energetic, în special în situaţiile în care nu există facturi pe locaţie sau consumatorul se modifică recent.

Programul Cheie 1 are la bază surse regenerabile și stocarea energiei

Prin acest program se sprijină investiţiile în capacităţi noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum.

Sunt eligibile fabrici, balastiere sau alte activităţi cu facturi de minimum 8-10.000 euro pentru energie și care au un teren de cel puțin 4.000 mp.

Acestea pot instala capacităţi solare de 300-400 kW, cu finanţare de până la 450 euro/kW. Bugetul total este de 310 milioane euro.

Care sunt condițiile?

Sunt eligibile societăţile comerciale de toate dimensiunile şi regiile autonome. Nu pot accesa finanţare companiile care primesc facturi în parcuri industriale, cele din sectorul pescuitului și acvaculturii, sau cele cu ipoteci mari pe terenul/clădirea unde se montează panourile.

Costurile de depunere a proiectului variază între 3.000 și 5.000 euro, iar evaluarea poate dura între 6 și 12 luni. Societățile pot începe investiția, însă producția de energie începe doar după semnarea contractului cu Ministerul Energiei.

Care e structura bugetului?

Bugetul de 310 milioane euro se împarte astfel: 151 milioane pentru centrale solare sub 5 MW, 118 milioane pentru centrale solare peste 5 MW, 25 milioane pentru hidroenergie și 16,7 milioane pentru energie eoliană.

Finanţarea maximă per întreprindere este de 20 milioane euro, sub formă de rambursare a cheltuielilor eligibile.

Pentru energia eoliană, finanțarea este de 700.000 euro/MW, pentru energia solară 450.000 euro/MW pentru capacităţi sub 5 MW și 360.000 euro/MW pentru cele peste 5 MW, iar pentru energia hidro, 1.805.000 euro/MW.

Care e calendarul programului?

Sesiunea de depunere a proiectelor este deschisă între 22 mai și 22 august 2025. În plus, Ministerul Agriculturii lansează în următoarele luni un program cu o alocare de 150 milioane euro, dedicat exclusiv întreprinderilor din agricultură și procesarea produselor agricole, pentru producția de energie pentru autoconsum.

Exit mobile version