În perioada următoare, structurile de control ANAF, în special Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, vor verifica la companii îndeplinirea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat elecctronice fiscale (AMEF), în vederea transmiterii de date fiscale, anunţă ANAF.
Controalele privesc operatorii economici al căror termen limită de conectare a AMEF a ajuns la scadenţă.
De asemenea, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atrage atenţia operatorilor economici încadraţi în categoria contribuabililor mici şi mijlocii asupra termenului scurt, mai puţin de 60 de zile, până la care îşi mai pot îndeplini obligaţia de conectare a AMEF la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al ANAF, conform prevederilor art. 3 alin (1) lit.b) din OpANAF nr. 435/25.03.2021.
peratorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice au obligaţia completării şi transmiterii unei declaraţii pe propria răspundere (Formularul F4110), prevăzută în Anexa nr. 2 la ordinul menţionat.
Nerespectarea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a AMEF, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 8.000 la 10.000 lei.