- Președintele SUA, Donald Trump, declară că ar putea impune taxe vamale asupra produselor din UE și retrage garanțiile de securitate pentru Europa.
- AmCham România afirmă că economia reacționează la incertitudine și că este esențial să se mențină un mediu transparent pentru investiții.
- SUA și Europa au o relație economică puternică, cu schimburi comerciale anuale de peste 1,9 trilioane de dolari și investiții reciproce de 7,4 trilioane de dolari.
Ultimele zile au marcat o schimbare puternică în discursul oficialilor Statelor Unite referitor la Europa. Preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că va impune taxe vamale asupra produselor din UE şi că va retrage garanţiile de securitate pentru Continent. Mai mult, vicepreşedintele SUA cere încetarea izolării politice a extremei drepte, cu doar o săptămână înainte de alegerile federale din Germania, unde partidul Alternativa pentru Germania (AfD) este aşteptat să obţină un rezultat istoric.
Care este acum reacţia membrilor AmCham – Camera de Comerţ Americană (care reuneşte investitorii americani prezenţi local) cu privire la declaraţiile administraţiei prezidenţiale de la Washington?
“Economia reacţionează la orice semnale de incertitudine, de schimbare de paradigmă şi este de previzibilă prudenţă faţă de perspectivele economice în perioada următoare”, spun oficialii AmCham.
Ce planuri au acum companiile americane cu privire la activitatea din Romania?
“Nivelul de incertitudine este foarte ridicat dar evenimentele sunt în derulare. Nu avem cunoştinţă la acest moment despre companii americane în România care să fi luat o decizie ca urmare a schimbării priorităţilor de politică externă ale SUA. Nu este de neglijat faptul că în ultimii ani companiile au fost confruntate cu multiple crize suprapuse care au marcat economiile şi societăţile”, au explicat aceştia.
Oficialii AmCham spun că “Ce va cântări foarte mult în orice decizie va fi mobilizarea în plan intern pentru asigurarea unui cadru transparent şi sigur pentru investiţii şi este important ca perioda electorală care marchează prima jumătate a acestui un să nu adâncească incertitudinea şi nesiguranţa”.
Referitor la declaraţiile lui Donald Trump, AmCham a emis pe 18 februarie un comunicat în care menţionează că “relaţia transatlantică este fundamentul prosperităţii economice globale, al inovaţiei şi al securităţii. În calitate de AmCham din Europa, facem apel la liderii de pe ambele maluri ale Atlanticului să prioritizeze un dialog deschis şi constructiv, asigurându-se că economiile noastre rămân interconectate şi pregătite pentru viitor”.
Camerele de Comerţ AmChams in Europe, unesc 50 de Camere de Comerţ Americane din 48 de ţări, reprezintă colectiv peste 17.000 de companii americane şi europene.
SUA şi Europa împărtăşesc unul dintre cele mai semnificative parteneriate economice şi strategice din lume, contabilizând aproape o treime din PIB-ul global şi o relaţie comercială anuală combinată în valoare de peste 1,9 trilioane de dolari. Investiţiile transatlantice rămân vitale, cu investiţiile străine directe reciproce Europa-SUA totalizând peste 7,4 trilioane de dolari, susţinând peste 16 milioane de locuri de muncă şi care stimulează competitivitatea globală.

