Profitul operaţional al Alpha Bank s-a situat în primele nouă luni ale anului la 28,5 milioane de euro, marcând un avans anual de 7,2 milioane de euro, comparativ cu primele nouă luni ale anului precedent, anunţă un comunicat.
Banca şi-a majorat activele cu peste 7,5% în primele 9 luni ale anului, creşterea înregistrată anual depăşind 11%. Portofoliul de credite a crescut cu aproximativ 6,8% faţă de sfârşitul anului şi cu 8,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, pe fondul unei foarte bune performanţe comerciale atât la nivelul finanţării companiilor, cât şi la nivelul creditării persoanelor fizice;
Volumul plăţilor procesate prin soluţiile de tip POS, Tap to Phone şi e-commerce oferite de Alpha Bank înregistrând o creştere anuală de 32%.
În septembrie, Alpha Bank România a ajuns la acoperirea integrală a reţelei de unităţi teritoriale cu echipamente multifuncţionale ATM 24/7 Banking, îmbunătăţind astfel accesul clienţilor la servicii prin implementarea tehnologiilor de self-service. În următoarea perioadă, banca va continua să dezvolte acest serviciu prin adăugarea de noi funcţionalităţi şi extinderea gamei de tranzacţii care pot fi efectuate de clienţi prin intermediul acestor echipamente.
În trimestrul al treilea, banca a extins oferta de carduri prin lansarea cu succes a unui card de credit co-branded premium (Mastercard Gold) în parteneriat cu Mobexpert şi a pus la dispoziţia profesioniştilor din domenii liberale şi întreprinderilor mici şi mijlocii cardul de debit Alpha Mastercard Professional World.
Portofoliul de credite al Alpha Bank România a depăşit 2,9 miliarde de euro la sfârşitul lunii septembrie 2022, marcând un avans anual de 8,1%, în timp ce depozitele atrase de la clienţi au ajuns la aproximativ 2,8 miliarde de euro, în creştere cu 7,3% faţă de anul precedent. La finalul primelor 9 luni ale acestui an, activele Alpha Bank România au ajuns la aproape 4,1 miliarde de euro.
Veniturile totale au crescut cu aproape 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, susţinute de veniturile nete din dobânzi (+15% an/an), cât şi veniturile nete din comisioane (+13% an/an). Având în vedere presiunile inflaţioniste în creştere, costurile au fost monitorizate cu atenţie, iar gestionarea eficientă a riscurilor a generat spaţiu pentru îmbunătăţirea profitabilităţii.