- Nazare, MFP: Adoptarea urgentă a pachetului de măsuri fiscale a fost esențială pentru menținerea credibilității României și accesului la finanțare pe piețele internaționale.
- Nazare, MFP: Statul trebuie să facă mai mult cu resurse mai puține, iar colaborarea cu mediul privat devine esențială.
- Nazare, MFP: Obiectivul este stabilizarea economiei până la finalul anului viitor și construirea unei baze solide pentru o creștere sustenabilă.
În cadrul evenimentului Investiții în agricultură, strategie pentru viitor, Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe, spune că procesul legislativ și decizional din ultimele zile a fost unul intens și solicitant, dar absolut necesar: Este vorba, practic, de recredibilizarea României. E un semnal foarte puternic pe care îl dăm că vrem să avem o abordare complet diferită în modul în care ne gestionăm finanțele publice.
Nazare spune că amânarea acestor măsuri ar fi dus, fără îndoială, la efecte negative semnificative în lunile următoare: Este doar un prim pas în acest sens și, din nefericire, nu aveam alternative în privința luării acestor măsuri. Alternativele ar fi fost mult mai dificile.
„Adică măsurile, dacă le-am fi amânat acum, ar fi avut un impact dublu, devastator, din punctul meu de vedere, în toamnă, în niște condiții mult mai grele.”
În mod concret, aceste măsuri sunt necesare pentru a garanta continuitatea deciziilor economice și pentru a menține accesul României pe piețele internaționale de capital: Pentru că adoptarea acestui pachet ne menține libertatea de decizie economică și ne menține libertatea de finanțare pe piețe. Poate părea puțin lucru, dar este o condiție necesară.
Ministrul avertizează că, în ciuda pașilor făcuți, România trebuie să se pregătească pentru o perioadă de restricții bugetare. Efortul de consolidare trebuie dublat de o eficiență crescută a cheltuirii fondurilor publice: Nu este și suficientă. Contează ce vom face de acum încolo, pentru că trebuie să facem de acum încolo mult mai mult cu bani mai puțini din cauza situației în care suntem.
Ce mai spune Nazare?
„Trebuie să schimbăm viteza cu care facem lucrurile și cred că putem, cel puțin în zona de agricultură, pe mecanisme noi de finanțare, pe zona de digitalizare, pe sustenabilitate, pe biosecuritate, pe creșterea procesării, încurajarea procesării și, bineînțeles, stimularea reală a exportului, să facem lucrurile să meargă mai bine.”
„Eu, în calitatea mea de ministru al Finanțelor, o să fac tot ce pot să conving zona bancară să relanseze creditarea și să creem mecanisme și instrumente noi de finanțare în agricultură.”
„Trebuie să ne orientăm foarte serios în privința stimulării investițiilor, iar aici nu vorbesc neapărat de banii de la bugetul de stat, care vreau să spun foarte clar că vor fi mult mai puțini, nu doar anul ăsta, ci și anul viitor.”

