- Donald Trump vrea să o înlăture și pe Lisa Cook de la șefia FED.
- Președintele FED e numit de Președintele SUA și aprobat de Senat.
- Mandatul de guvernator FED e separat de cel al președintelui FED.
Independența băncii centrale americane devine o miză politică în 2026. Jerome Powell va pleaca din funcție în mai 2026, chiar dacă mandatul său de Președinte al FED expiră abia în 2028. Favorit să preia conducerea Fed e Chris Waller, un economist tehnocrat, numit de Trump în primul său mandat. Dar dacă Trump merge pe o variantă partizană, riscul unei confruntări cu actualii guvernatori crește. Toate aceste tensiuni vin în contextul unui deficit bugetar estimat la 6% din PIB în SUA în 2026.
Ce înseamnă pentru piața globală dacă Trump va politiza conducerea băncii centrale americane? Ce spune Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale, pentru Aleph Business?
Acesta spune că în realitate, nicio bancă centrală nu este cu adevărat în afara politicii, oricât ar susține acest lucru. Conducerea unei bănci centrale este numită de politicieni, deci legătura cu politica există inevitabil. De la Fed până la băncile centrale din Europa sau din alte regiuni, această independență este mai mult de fațadă. La capitolul discurs, sunt foarte convingători.
Potrivit lui, un mare avantaj al politicienilor este că pot folosi politica monetară pentru a acoperi greșelile din politica fiscală. În cazul lui Trump, vorbim despre o țară foarte îndatorată: un deficit de 6%, o datorie publică uriașă, de peste 120% din PIB. Într-o astfel de situație, cea mai bună soluție este o dobândă mai mică și o atenție mai redusă acordată inflației — adică o abordare „dovish”, nu una „hawkish”, cu dobânzi mari menite să țină inflația sub control. Astfel, indiferent de ciclul economic, un guvernator de bancă centrală, împreună cu board-ul său, precum Federal Open Market Committee, își dorește să fie precaut și pro-business. Am făcut research pentru BNR pe acest subiect: când economia dă semne de slăbiciune, reacția este, de regulă, scăderea rapidă a dobânzilor.
Care sunt posibilitățile ca presiunile asupra politicii monetare să ducă la o criză pe piețele de obligațiuni și care ar fi efectul global?
Adrian Mitroi spune că în acest moment, marii cumpărători de titluri de stat au rămas în principal japonezii. Chinezii s-au retras puțin, pe fondul războiului tarifar. Canada, Mexic și China au primit tarife de aproximativ 25%, ca și cum nu ar fi fost suficiente cele existente deja. ,,Este o decizie politică”.
La fel este și cursul de schimb: poate fi influențat, dar nu complet, și nu în același mod ca la noi. Și dobânda este, în esență, o decizie politică. Însă, în funcție de nivelul dobânzii, investitorii aleg dacă mai cumpără sau nu titluri de stat. Ca să le cumpere, trebuie să li se ofere randamente suficient de mari și pe perioade lungi, nu doar pe termen scurt, astfel încât să acopere inflația așteptată a monedei respective — în acest caz, dolarul.
Din acest motiv, America trebuie să facă față, cel puțin la nivel declarativ, procesului de dedolarizare. Chiar și așa, o proporție foarte mare, aproximativ 80% din comerțul internațional, se face în continuare în dolari, deși în zona financiară ponderea a mai scăzut în ultima vreme. Există această confruntare între diverse grupări, precum BRICS, G20 și alte combinații, dar nu cred foarte mult în aceste interferențe.