Aderarea Croației la spațiul Schengen: decizie politică sau economică?

România nu intră în Schengen. Croația da. Austria blochează aderarea țării nostre. Motivele legate de migrație sunt demontate de cifre. De ce Croația da și România nu?

În noiembrie, în portul croat Rijeka era lansată cu mare fast legătura feroviară directă pentru trenuri de marfă cu orașul austriac Enns, care are un terminal pentru containere. Din Enns, orice marfă intrată în Uniunea Europeană prin Croaţia are acces la transport pe o mare arteră rutieră şi pe Dunăre. De asemenea, prin Rijeka exporturile austriece pot ajunge cu vaporul în orice parte a lumii. Iar Austria îşi croieşte drumuri croate la propriu.

Compania austriacă Strabag a primit anul acesta un contract de 226 de milioane de euro pentru modernizarea unei linii de cale ferată între Zagreb şi o localitate aflată pe ruta spre mare şi spre insula Krk.

Tot în noiembrie, croații anunțau că Austria şi landul german Bavaria sunt interesate să importe gaze prin terminalul de gaze naturale lichefiate de pe insula croată Kărk de la Marea Adriatică.

Am discutat subiectul cu Adrian Negrescu, managerul firmei de consultanță Frames.

“Cu siguranță că există niște conotații economice extrem de importante pentru austrieci, austriecii fiind, să nu uităm, cei mai feroce investitori din punctul meu de vedere, în economia românească. Ei au reușit, cu bani puțini, să pună mâna pe niște zone de business extrem de importante pentru România, de la asigurări la zona bancară, zona de exploatare a lemnului, toate pe niște business-uri construite de la niște sume foarte mici și cu profituri uriașe.”, a spus Adrian Negrescu, managerul firmei de consultanță Frames.

Exit mobile version