7 din 10 angajaţi români vor mai multe măsuri verzi la locurile de muncă şi se aşteaptă la o abordare sustenabilă şi la mai multe iniţiative pentru mediu, arată un studiu.
Angajaţii consideră că măsurile de protecţie a mediului din clădirile şi complexurile de birouri şi locuinţe sunt foarte importante, iar 70% dintre aceştia se aşteaptă la o abordare sustenabilă şi la mai multe iniţiative pentru mediu, arată un sondaj iniţiat în acest an de Genesis Property, în rândul a 1.180 de angajaţi din toată ţara.
„Modul în care este percepută sustenabilitatea birourilor şi locuinţelor în aceste zile este foarte diferit de cum era acum un deceniu. Atunci, eficienţa energetică a clădirilor începuse să devină un subiect principal de dezbatere, dar semnarea Acordului de la Paris a schimbat radical aşteptările şi perspectivele legate de sustenabilitate şi climă. Dezbaterile publice despre subiecte precum amprenta de carbon, consumul de apă şi energie, risipa de resurse, inegalitatea socială, reciclarea produselor şi alte dimensiuni ale sustenabilităţii sunt din ce în ce mai frecvente şi mai intense. Nu mai este un lux ci, mai degrabă, un imperativ pentru companii să devină tot mai implicate în reducerea impactului asupra mediului, iar angajaţii tot mai atenţi la modul în care sunt implementate aceste măsuri. Iată de ce pot afirma că sustenabilitatea va deveni foarte curând noul standard la locul de muncă”, a declarat Ioan Bejan, Sustainability Manager, Genesis Property.
77% dintre respondenţi spun că ar avea mai multă încredere în angajatorul lor dacă acesta şi-ar lua angajamentul să devină o companie cu emisii nete de carbon zero până în 2040, acesta fiind unul dintre obiectivele asumate la nivelul Uniunii Europene (UE) în cadrul Acordului de la Paris. Pe de altă parte, peste 56% dintre angajaţi spun că, dacă ar avea opţiuni, nu ar mai accepta să lucreze într-o clădire care nu respectă cu stricteţe standardele de protecţie a mediului.
Pe lângă impactul ecologic, dezvoltarea sustenabilă şi măsurile „verzi” în clădirile şi complexurile de birouri şi locuinţe, cu obiective de reducere a efectelor asupra mediului şi climei, pot contribui la crearea unui stil de lucru şi de viaţă prietenos cu mediul, consideră 27,3% dintre respondenţi, şi pot asigura mai multă flexibilitate în folosirea spaţiilor comune (20,7%). De aceea, 26,3% dintre angajaţi consideră că sustenabilitatea va determina o nouă tendinţă în dezvoltarea clădirilor de birouri, iar locuinţele aflate în imediata apropiere a acestora vor contribui la atenuarea impactului asupra mediului prin reducerea emisiilor generate de mijloacele de transport (71,5%), dar şi prin gestionarea mai eficientă a deşeurilor (22,9%).
Sondajul privind stilul de viaţă în birourile viitorului a fost desfăşurat, la nivel naţional, în aprilie-mai 2022 prin platforma iVox, pe un eşantion total de 1.180 de utilizatori de internet din România. Aproape 52% dintre participanţi sunt bărbaţi, aproape 60% au vârsta cuprinsă între 20 şi 45 de ani, iar aproape 55% au un venit net mai mare de 3.000 de lei.