- Randamentele au crescut cu 3,3% în 2022, dar costul capitalului scade
- Cea mai mare creştere a randamentului rămân în servicii medicale
- Randamentele au stagnat, în T4/2022, față de trimestrele anterioare
Ce randament a dat 2022? Unul bun pentru investitori. +3,3% peste cel din 2021. Dar, tendința de creștere a costului de capital s-a oprit în T4/2022, conform EY Romania.
Cele mai mari creşteri aici rămân în sectorul de servicii medicale +7,7% și +4,6% în tehnologia informaţiei. Restul sectoarelor au înregistrat scăderi. Presiuni? Perspectivele timide cu privire la economia mondială.
Am discutat subiectul cu Ovidiu Megheșan, investitor la bursă.
“A fost un început promițător pe Bursă, însă cred că investitorii s-au grăbit un pic. Noi încă nu am văzut efectele complete ale creșterilor de dobânzi ale băncilor centrale. Acestea se văd în economie cu o oarecare întârziere, ceea ce înseamnă că acum BNR într-adevăr nu a mai crescut dobânda, însă nu toate afacerile țin cont de noile niveluri ale dobânzii. Ceea ce înseamnă că sunt anumite credite care încă nu au fost actualizate, cum ar fi creditele pentru populație, unde avem o întârziere.”, a povestit Ovidiu Megheșan, investitor la bursă.